Frumoasa vedetă din România care a luat media 3.00 la Bacalaureat: „Am confundat subiectele”

Publicat: 01/07/2023 | 09:56
Sursă Foto: Facebook

Adelina Pestrițu (36 de ani) se bucură de mare succes în mediul online. Ea este urmărită de milioane de internauți pe rețelele de socializare. Adelina nu a acordat însă prea multă atenție studiilor. În urmă cu câțiva ani, ea a recunoscut că a picat BAC-ul cu o notă foarte mică. 

Adelina Pestrițu este un nume greu în showbizul românesc. Ea se bucură de mare succes pe rețelele de socializare, unde are milioane de urmăritori. Pentru o singură postare, în care promovează diverse produse, ea poate să încaseze chiar și peste 2.000 de euro. În trecut, Adelina a cochetat și cu televiziunea, ea fiind prezentatoare la câteva emisiuni. Și pe plan personal Adelina Pestrițu se poate considera împlinită. Ea este căsătorită cu omul de afaceri Virgil Șteblea și au împreună o fetiță.

Adelina Pestrițu se bucură de mare succes în mediul online / Sursă Foto: Instagram

(VEZI ȘI: De ce l-a părăsit Adelina Pestriţu pe Liviu Vârciu: „Nu aveam bani”)

Adelina Pestrițu a luat nota 3,60 la BAC. Proba care i-a dat mari bătăi de cap vedetei

În ciuda faptului că și-a clădit cu multă atenție cariera, Adelina Pestrițu nu a acordat prea multă atenție studiilor. Astfel, ea a avut parte de o surpriză neplăcută în cadrul examenului de Bacalaureat. Mai exact, la proba de Limba și literatura română ea a luat nota 3,60. La momentul respectiv, întâmplarea a fost amplu mediatizată în presa românească. Încercând să explice de ce a luat o notă atât de mică, Adelina a susținut că a confundat subiectele. Mai exact, ea a scris despre romanul „Moromeții”, în loc de cel care era de fapt cerut în examen, și anume romanul „Ion”.

„Am luat nota 10 la proba orală, dar la scris am luat numai 3,6. Nu se pune problema că nu am învățat. S-a întâmplat însă ca în acest an, am confundat subiectele, și, în loc să scriu despre «Ion», am scris despre «Moromeții». Am umplut patru pagini despre un subiect greșit. În acel an trei sferturi de țară a picat la română”, argumenta Adelina în toată presa în urmă cu câțiva ani.

Adelina Pestrițu, la începuturile carierei / Sursă Foto: Cancan.ro

Adelina Pestrițu a dezvăluit care este secretul siluetei sale perfecte

În ciuda faptului că are deja 36 de ani, Adelina Pestrițu are o siluetă de invidiat. Contrar așteptărilor tuturor, ea nu respectă reguli culinare foarte stricte. Din contră. Adelina a dezvăluit că nu se abține atunci când vine vorba despre  dulciuri, în special de la ciocolată. În plus, îi place foarte mult să mănânce burgeri, shaorma și chiar să bea sucuri acidulate. Ea compensează aceste „derapaje” culinare prin foarte mult sport și tratamente corporale. Astfel, ea reușește să echilibreze situația și să aibă mereu o formă fizică excelentă.

„Să știi că pentru asta fac sport, ca să mănânc tot felul de prostii. Mănânc toate prostiile. Mănânc și dulciuri, mănânc tot ce se poate. Nu cred că fac excepții. Mănânc burgeri, shaorma, dulciuri, beau câteodată și acidulat.

Cred că dacă ai un echilibru, adică mănânci, îți faci toate poftele, dar mergi la sală, îți faci tratamente corporale, te hidratezi bine, nu are ce să se întâmple. Echilibrul este bun în toate”, a declarat Adelina Pestrițu, pentru Ego.ro.

(NU RATA: Adelina Pestrițu regretă asta! Bruneta a spus lucrurilor pe nume: „Nu mi-a plăcut de la început”)