LUPTATOR. N’doye nu a suportat lasitatea colegilor, care au rupt-o la fuga dupa fluierul de final al arbitrului, de teama fanilor Mijlocasul senegalez a fost dezamagit de atitudinea coechipierilor la meciul cu Slovan Liberec, cand acestia au parasit gazonul speriati. Andrei Trifan Intrarea ultrasilor „cainilor” pe teren, episodul care a ingrozit Romania fotbalistica si care i-ar putea aduce lui Dinamo excluderea din cupele europene pentru cativa ani, nu a speriat pe toata lumea. Unul dintre putinii care au considerat ca fanii nu ii pot pune in pericol integritatea fizica a fost senegalezul Ousmane N’doye. Africanul a ramas calm in fata puhoiului de suporteri si a incercat sa ii faca pe acestia sa inteleaga ca locul lor este in tribune. In jurul sau nu mai era insa niciun coechipier. Cand lucrurile s-au linistit, N’doye s-a indreptat si el spre vestiar. Acolo, cativa dintre colegii sai tremurau de spaima si nu stiau cum sa faca sa scape teferi de pe stadion, iar altii erau deja la dusuri. Vocea africanului a spart linistea incaperii: „Fricosilor, de ce ati fugit de pe teren? De ce nu ati ramas sa discutam cu suporterii? Arbitrul ar fi repornit meciul, dar voi ati preferat sa pice pe fani vina necalificarii, in loc sa fiti barbati”, a fost discursul dur al lui N’doye. Niciunul dintre jucatorii „alb-rosii” nu a avut puterea sa il contrazica, dar ramane de vazut cum va fi tratat mijlocasul de acum incolo in vestiar.