FRF îl bagă în ședință pe Rădoi: „ Va avea o întâlnire cu președintele…!”

Publicat: 13/10/2021 | 11:13

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal (FRF) s-a arătat convins că Mirel Rădoi va rămâne pe banca naținalei României și în cazul în care „tricolorii” se vor califica la barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar de anul viitor.

Imediat după ce Mirel Rădoi a anunțat că nu mai vrea să continue pe banca tehnică a naționalei, Stoichiță a afirmat că în perioada imediat următoare conducerea FRF va avea o întrevedere cu tehnicianul pentru a-i asculta nemulțumirile.

„Mirel va avea o întâlnire cu președintele, cu mine și vom pune la punct anumite lucruri. Orice lucru se poate întoarce. Eu cred că va reveni la sentimente mai bune și va continua la echipa națională. Trebuie să ne lăsați să vorbească președintele cu el, să vorbesc și eu cu el. Poate e un joc psihologic pe care îl face Mirel. E foarte important ca Mirel să-i capaciteze ca până acum. Eu cred că putem să-l întoarcem pe Mirel, asta e dorința Federației”, a declarat Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.

După victoria cu Armenia, scor 1-0, înregistrată la începutul săptămânii pe „Ghencea”, România a urcat pe locul 2 în Grupa J devenind favorită la barajul care duce la Cupa Mondială din 2022. La finalul jocului, Rădoi a surprins afirmând că din noiembrie România va trebui să-și caute selecționer, deoarece contractul său cu FRF expiră.