Fraţii Hazard înscriu pentru Belgia în victoria cu 4-0 cu Cipru!

De: Cancan
Publicat: 11/10/2017 | 12:48

Jucătorul lui Chelsea Londra, Eden Hazard şi-a trecut în cont o dublă în minutele 12 şi 63, al doilea gol fiind marcat din penalty în timp ce Thorgan Hazard, jucătorul nemţilor de la Monchengladbach a reuşit să-şi treacă în cont un gol în minutul 52. Cea de-a patra reuşită a „diavolilor” contra ciprioţilor i-a aparţinut lui Lukaku în minutul 78.

În urma acestei victorii, Belgia a terminat grupa H preliminară neînvinsă, pe primul loc cu nouă victorii şi o remiză.

Cu acelaşi scor,4-0 (1-0) s-a impus pe teren propriu în ultima etapă din grupa H preliminară a Campionatului Mondial şi Grecia, golurile partidei fiind marcate de Torosidis (min. 32), Mitroglu (min. 61, 63) şi Gianniotas (min.78).

În urma victoriei, Grecia a terminat grupa pe locul 2 şi va merge la barajul pentru calificarea la Mondial.

Victoria grecilor a făcut ca succesul obţinut în deplasare de Bosnia pe terenul celor din Estonia să conteze doar pentru statistică, Bosnia terminând preliminariile pe locul 3 în grupă, ratând astfel prezenţa la Mondiaul din Rusia.  

                

Grupa H

Belgia- Cipru 4-0

Grecia- Gibraltar 4-0

Estonia- Bosnia 1-2

           

Clasament Grupa H

1 Belgia 10 9 1 0 43-4  28

2 Grecia 10 5 4 1 17-6  19

3 Bosnia 10 5 2 3 24-13 17

4 Estonia 10 3 2 5 13-19  11

5 Cipru 10 3 1 6 9-18  10

6 Gibraltar 10 0 0 10 3-47  0

Autor: Cristi P.