Liderii clanului „Cămătaru” din Capitală, fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru, şefii grupării „Sportivilor”, Eugen Preda şi Radu Cristian Roşca, dar şi membrii mai multor grupări interlope din Bucureşti au fost condamnaţi la ani grei de închisoare cu executare într-un dosar care este pe rolul instanţelor de aproape cinci ani. Sentinţa Curţii Supreme este definitivă.
Vasile Balint, supranumit Sile Cămătaru, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, potrivit stiripesurse.ro.
Liderul Sportivilor, Radu Cristian Roşca, a primit din partea magistraţilor 9 ani de închisoare cu executare.
Mario Nuţu Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani cu suspendare. Adrian Lucian Preda, din gruparea „Sportivilor”, a primit 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Fraţii Ion Balint, zis „Nuţu Cămătaru”, şi Vasile Balint, zis „Sile Cămătaru”, precum şi liderul clanului „Sportivilor”, Radu Cristian Roşca zis „Roşca”, au fost trimişi în judecată în iulie 2013, alături de alţi 51 de interlopi, pentru săvârşirea de infracţiuni de violenţă.
Procurorii DIICOT au destructurat la acea vreme două dintre cele mai importante grupări infracţionale constituite pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. Grupările infracţionale organizate, cunoscute sub denumirile „Cămătarii” şi „Sportivii”, erau specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă — şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept.