Fratele Mădălinei Manole își strigă durerea! Ce dramă trăiește, de 15 ani: „Poate mă ține Dumnezeu”

Publicat: 16/07/2024 | 20:09
Foto: social media

Marian Manole trece prin clipe grele. Fratele Mădălinei Manole a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, unde își strigă durerea. Marian Manole nu a avut șansa să își întâlnească nepotul de 14 ani. Acesta speră, ca într-o zi, să aibă oportunitatea de a-l revedea pe Petru Jr.

În 2010, Mădălina Manole, cunoscută și sub numele său real Anca Magdalena Mircea, a fost descoperită decedată în vila din Otopeni, unde locuia alături de soțul ei și fiul lor. Vestea tragică a morții ei a provocat durere și tristețe în întreaga țară. Rudele, prietenii și fanii săi continuă să simtă durerea pierderii acestei artiste cu vocea inconfundabilă și apreciată pentru „părul de foc”.

Citește și: BOALA TERIBILĂ DE CARE SUFERĂ ANDREEA MARIN. CE LEGĂTURĂ ARE CU MĂDĂLINA MANOLE

Ce îl macină pe fratele Mădălinei Manole

Tragedia pierderii Mădălinei Manole a fost copleșitoare pentru părinții ei, iar durerea imensă i-a răpus. În urma suferinței, mama și tatăl artistei au părăsit această lume, lăsându-l singur pe fratele ei. Marian Manole trăiește o viață marcată de greutate. De la moartea surorii sale, el poartă în suflet o durere adâncă, care îl însoțește de ani de zile.

Marian Manole a împărtășit pe platforma sa de socializare că, deși au trecut mai bine de 14 ani de când sora sa a murit, nu a avut șansa să își reîntâlnească nepotul. Singura ocazie când l-a văzut a fost când Petru Jr. era foarte mic. Conform lui Marian Manole, sursa principală a tristeții sale zilnice este legată de soțul Mădălinei Manole. Acesta ar fi persoana care împiedică întâlnirile dintre Marian și Petru Jr.

Pe pagina sa de Facebook, Marius a împărtășit un mesaj profund despre durerea pe care o simte în fiecare zi. Cu greu a reușit să pună în cuvinte ceea ce îl apasă în suflet.

”Împlinește 15 ani! Nu l-am văzut decât o dată, când era bebe mic. Așa a hotărât tutorele lui, de parcă este jucăria lui! Nu este jucăria lui, este copilul Mădălinei și nepotul meu. (…) Eu încă trăiesc, poate mă ține Dumnezeu pe pământ și pot să-l cunosc, cândva.”, a scris fratele Mădălinei Manole pe Facebook.

Fratele Mădălinei Manole, păstrează vie speranța că va avea ocazia să își întâlnească nepotul. La vârsta de 15 ani, Petru Jr. este acum, iar cel mai mare dor al lui Marius este să poată să-l vadă măcar o singură dată.

Citește și: CUM A REACȚIONAT FRATELE MĂDĂLINEI MANOLE CÂND A VĂZUT CĂ REBECA RIZEA, FETIȚA CU TIMBRUL REGRETATEI ARTISTE, NU A PRIMIT GOLDEN BUZZ, LA ROMÂNII AU TALENT: „E MAFIE ACOLO!”