Ion Migdal, zis „Migdale" , fratele celebrului Fane Spoitoru, incearca orice metoda pentru a iesi din puscarie dupa ce a fost condamnat la 13 ani de inchisoare pentru trafic de droguri. A fost premiat de mai multe ori dupa ce s-a implicat in programe educative si a muncit pe baza de voluntariat, iar in ultimele luni a facut diverse cereri in instanta pentru a putea scapa de puscarie, inclusiv pentru intreruperea pedepsei, insa acestea au fost respinse.
„Migdale” a fost trimis in judecata in 2008 pentru trafic de droguri de mare risc si spalare de bani, procurorii stabilind ca fratele lui Fane Spoitoru a vandut, alaturi de alte persoane, heroina, cocaina si ecstasy, ulterior fiind condamnat la 13 ani de inchisoare. „Migdale” nu se impaca insa cu puscaria, desi nu este prima data cand ajunge acolo, asa ca incearca „marea cu sarea” sperand ca va ajunge in libertate. In ultimele luni, atunci cand se afla la Penitenciarul Giurgiu, a facut mai multe actiuni in instanta prin care se cerea in libertate, insa de fiecare data demersul sau a fost sortit esecului. La un moment dat s-a pus problema efectuarii unei anchete sociale pentru ca instanta sa decida daca accepta intreruperea pedepsei pentru Ion Migdal, insa fratele lui Fane Spoitoru nu a avut succes. Traficantul se poate consola insa cu faptul ca a reusit sa ajunga mai aproape de casa, chiar daca se afla tot dupa gratii. A parasit Penitenciarul Giurgiu, a stat o perioada inchis in altul, situat pe drumul spre Capitala, iar in prezent este inchis la Jilava.