Franța confirmă, Anglia infirmă în prima etapă a Turneului celor 6 Națiuni
Deținătoarea titlului în Turneul celor 6 Națiuni la rugby, Anglia, a pornit cu stângul în ediția din 2021, fiind învinsă cu scorul de 6-11 de Scoția chiar pe Twickenham. Astfel, reprezentativa „ciulinilor” a obținut primul succes pe terenul marilor rivali după o așteptare de 38 de ani și au câștigat Calcutta Cup.
Singurul eseu al confruntării de la Londra a fost reușit de Van der Merwe în minutul 30. Turneul celor 6 Națiuni a început cu duelul de pe Stadio Olimpico din Roma dintre Italia și Franța, câștigat categoric de naționala „cocoșilor galici” cu scorul de 50-10. A fost pentru prima oară în ultimii 12 ani când Franța reușește cel puțin 50 de puncte în fața Italiei, precedentul moment fiind consemnat pe 21 martie 2009, când s-a impus cu 50-8.
Francezii au marcat șapte eseuri, reușită pentru care au primit și un punct bonus ofensiv. Astfel, Les Bleus ocupă primul loc în ierarhia Turneului celor 6 Națiuni, cu 5 puncte, fiind urmați de Scoția, cu patru puncte, și de Anglia, cu un punct. Astăzi, se dispută ultimul meci al rundei inaugurale pe Millennium Stadium din Cardiff între Țara Galilor și Irlanda.
În etapa următoare, programată peste o săptămână, Anglia va înfrunta Italia acasă, Scoția va primi replica Țării Galilor pe Murrayfield din Edinburgh, ambele jocuri urmând a se disputa sâmbătă, iar Franța va juca pe terenul Irlandei, duminică.