Francisca de la ”Vorbește lumea” s-a „dezbrăcat” de secrete! ”Știu să fiu o scârbă mică” + Cum s-a prelins pe geam, în Dubai

Publicat: 22/10/2021 | 12:03

E o femeie hotărâtă! Ce-și propune, aia-i iese. Ultima țintă: să „lovească” pe platourile de filmare de la Hollywood. Greu, dar chiar ea spune, în interviul pe care CANCAN.RO vi-l oferă, în exclusivitate, că ”imposibilul devine posibil când ești lângă omul potrivit”. L-a găsit acum 10 ani. De unde a apărut artista, prin câte a trecut pentru a-și îndeplini visurile copilăriei? Are cuvântul Francisca!

CANCAN.RO: ”Vorbește lumea” s-a dus, ce face acum Francisca?

Francisca: Mi-am început cariera, în adevăratul sens al cuvântului, încă de când am ajuns în semifinala X Factor și m-am stabilit în București. În prezent, sunt ringannouncer pentru galele sportive de K1, lucru care mă pasionează, am jucat în două filme, unul va avea premiera anul viitor, am două proiecte muzicale: Francisca – sub numele meu real, după care sunt cunoscută și aici, în țară, și unde am lansat majoritatea pieselor în limba română. Proiectul Ciska a luat naștere acum doi ani, când mi-am propus să încerc să mă exprim mai… liber, ca să zic așa. Am vrut să schimb complet conceptul, numele, stilul, tot! Nu am vrut să mă folosesc în niciun fel de identitatea primului meu proiect pentru că aici au loc lansări internaționale, iar piesele sunt marea majoritate în engleză și spaniolă.

Am făcut parte din proiectul ”Vorbește lumea” aproape un sezon, însă acum am nevoie de timp pentru a mă concentra doar pe muzică. Să vedem cât mă ține :))… Eu sunt destul de ambițioasă și, recunosc, nu voi refuza niciodată un proiect care mă va avantaja!

Francisca a a înlocuit-o pe Viviana Sposub, pentru jumătate de an, la „Vorbește lumea”

”Fratele meu s-a născut prematur! Ne rugam să supraviețuiască”

CANCAN.RO: O întâmplare din platoul „Vorbește lumea”?

Francisca: Au fost multe momente faine! Am venit cu inima deschisă în echipa ”Vorbește Lumea” și din start le-am dat mană liberă: „Eu până acum la voi am fost invitat… este cu totul altceva față de rolul meu acum, așa că, fără supărare, vă rog să îmi spuneți pe șleau ce nu este OK!” Au fost multe bâlbe, greșeli micuțe, însă colegii și echipa m-au salvat mereu!

CANCAN: Cel mai greu moment din viața ta?

Francisca: Momentul în care s-a născut fratele meu și mi-a dat cea mai mare lecție de viață… Prematur, născut la 6 luni și 3 săptămâni, cântărea aproape un kilogram, perfect sănătos, însă prea micuț ca să se poată dezvolta în afara unui incubator în care a stat două luni. Când a venit acasă, eu, mama, sora mamei mele și tatăl meu dormeam îmbrăcați, pe rând, așa că era mereu cineva îmbrăcat și pregătit să meargă la spital cu el, pentru că făcea câte trei stopuri cardio-respiratoare pe zi. Atunci ne rugam să supraviețuiască, astăzi are 17 ani, este frumos, sănătos și inteligent!

(CITEȘTE ȘI: FRANCISCA: ”AM FOST HĂRȚUITĂ! CEA MAI ORIBILĂ PERIOADĂ DIN VIAȚA MEA!” S-A SIMȚIT URÂTĂ, FĂRĂ VOCE, I-A FOST FRICĂ SĂ MAI CÂNTE)

Au mai fost momente grele… Primul contact cu publicul, imediat după audițiile „X Factor”, când au fost galele live. Fiind grăsuță, dar și naivă, am suferit mult la început din cauza jignirilor din mediul online. De asemenea, când ai un vis și ai doar 18-19 ani, este greu să întelegi că nu se poate întâmpla totul peste noapte. Eu credeam că voi ieși din concurs, iar prima piesă lansată va fi și un mare hit! Ei bine, deși au prins câteva piese, mi-a luat mult să înțeleg cât de cât unele lucruri, să capăt experiență și să reîncep fiecare proiect de la 0 cu același entuziasm.

”Dacă mă dai afară pe ușă, eu intru pe geam”

CANCAN.RO: Cel mai frumos moment?

Francisca: Audițiile „X Factor” 2012, când am ridicat sala în picioare. A fost un sentiment… înălțător!

CANCAN.RO: Ce hobby-uri ai?

Francisca: Pictez, scriu, citesc.

CANCAN:RO: Ce ținte ai cu viața profesională?

Francisca: În punctul în care voi fi fericită 100%. Iar eu sunt fericită când oamenii simt muzica mea și când mă cunosc prin intermediul acesteia. Vreau să joc într-un film (o producție mare, mare, la Hollywood), să prezint un meci de kickboxing între cei mai mari campioni ai momentului și, cel mai important, să colaborez cu câțiva mari artiști și producători de pe wishlist-ul meu. Nu mă voi da bătută până când piesele mele vor răsuna peste tot! Pe mine dacă mă dai afară pe ușă, te trezești că intru pe geam …hahahah.

Francisca se menține în formă cu sport, făcut acasă, dar și cu o dietă

”Bogdan m-a cerut în căsătorie pe o plajă din Thailanda”

CANCAN:RO: Cum ți-ai cunoscut soțul? Cu ce te-a surprins?

Francisca: Pe soțul meu l-am cunoscut acum 10 ani în Botoșani. Ne-am plăcut, ne-am urmărit reciproc o perioadă, iar după un timp am oficializat relația. După primul an, am văzut cam cum sunt eu, ce vise am și a înțeles faptul că sunt o luptătoare atunci când îmi doresc ceva. După „X Factor”, am susținut examenul de bacalaureat și ne-am mutat la București împreună. Ca și părinții mei, el a fost alături de mine trup și suflet, a avut răbdare cu nemiluita, mi-a dat spațiul și libertatea de care am nevoie, iar după șase ani de relație m-a cerut în căsătorie pe o plajă în Thailanda. Apoi am făcut cununia civilă, apoi nunta în 2019, care a ieșit divin! În prezent, suntem de 10 ani împreună.

(NU RATA: COSMINA PĂSĂRIN, LA MOMENTUL ADEVĂRULUI: ”AM SIMȚIT ATRACȚIE PENTRU O PERSOANĂ. AM BLOCAT ACEA LEGĂTURĂ!” MOTIVUL?)

Bogdan este un om calm, calculat, liniștit… opusul meu! El mă temperează când dramatizez totul, el mă liniștește când pic în stări depresive, el îmi dă forța să continui și tot el îmi amintește mereu că eu sunt o luptătoare și că dacă îmi doresc ceva, obțin! Familia mea îl adoră, iar în ciuda aspectului său (mușchi, tatuaje) are o bunătate și o sensibilitate cum rar întâlnești!

De asemenea, disciplina și calmul au fost dobândite din sport. A practicat box, kickbox, MMA, Sambo.

Are multe tatuaje, scene biblice, toate având legătură între ele și, de asemenea, o conotație personală.

CANCAN: Cum a fost nunta?

Francesca: Nunta a avut loc în Botoșani, am avut 500 de invitati, muzică pe sufletul nostru, tradiții emoționante și o locație plină de orhidee albe.

CANCAN: Ce nu ai suporta la soțul tău?

Francisca: Tradarea și minciuna.

”Mai pe scurt, știu să fiu o scârbă mică!”

CANCAN.RO: Ești asaltată de bărbați? Cum, unde, ce le răspunzi? Te-a deranjat vreun bărbat cu insistențele?

Francisca: “Asaltată” este mult spus… Bineînțeles că mă bucur și mulțumesc atunci când sunt complimentată în limita bunului simț, însă până la exagerări! Nu am avut probleme pentru că, mai în glumă, mai serios, am încercat să am atitudinea potrivită pentru a nu intra în polemici sau pentru a evita să ofer orice urmă de speranță. Mai pe scurt, știu să fiu și o „scârbă mică” dacă vreau! Însă mesajele insistente sau chiar agresive le ignor cu succes!

CANCAN.RO: Cum refuzi un bărbat?

Francisca: Cred că este mai sănătos să eviți să ajungi în punctul în care să refuzi, atât timp cât nu îți dorești să ai o legătură cu acea persoană.

CANCAN: Cum arată pentru tine bărbatul ideal?

Francisca: Nu am avut niciodată un ideal de bărbat! La mine, chimia a contat enorm! Am un feeling incredibil la oameni. Eu, când l-am văzut pe soțul meu prima dată, am simțit că lucrurile vor deveni mai mult decat serioase.

Franciscăi îi plac la nebunie călătoriile

”Nu prea am permis nici măcar să mi se plătească ceaiul sau cafeaua!”

CANCAN.RO: Contează banii?

Francisca: Refuz să fiu ipocrită! Da, în viață banii contează! Îți oferă confort și siguranță! Însă, când a venit vorba de dragoste, eu nici nu știam ce făcea soțul meu, fix atunci era într-un moment în care nici măcar nu conducea o mașină scumpă.

(AFLĂ ȘI: DENISE RIFAI ÎȘI DEZVĂLUIE PREFERINȚELE ÎN MATERIE DE HAINE, GASTRONOMIE ȘI… BĂRBAȚI! ”O FEMEIE PE TOCURI E IMPUNĂTOARE! MERG FOARTE DES PE HIGH HEELS!”)

Mama m-a învățat de mică un lucru și am fost foarte tipicar „Mamă, să nu depinzi de nimeni! Să nu cerșești, să nu te compromiți, să nu te vinzi și să nu faci lucruri care nu te vor lăsa apoi să dormi liniștită!” Eu am luat-o de bună și ca o business woman ce eram eu de micuță, haha, nu prea am permis nici măcar să mi se plătească ceaiul sau cafeaua! Eu sunt de părere că dacă rezonezi cu un om, iar acel om este pentru tine și sufletul tău, vă veți da aripi reciproc! Alături de omul potrivit, cu dragoste și respect, din nimic faci totul, din imposibil faci posibil și, dacă este cazul să pierdeți tot, o luați de la zero și tot veți reuși!

CANCAN: Cum poate fi cucerită Francisca?

Francisca: Mă întreb și eu câteodată. Nu știu… trebuie să fie ceva foarte particular… o identitate bine conturată și să mă poată accepta și tempera pe mine, care sunt o adevarată furtună uneori, dar fără a se schimba sau a dansa după cum cânt eu. Adică personalitate Alfa!

”Sunt moldoveancă! Fac de la ciorbe, sarmale, prăjturi, până la  fructe de mare”

CANCAN: Trei lucruri după care ești topită.

Francisca: Sunt mereu pe ducă și nu refuz niciodată o călătorie! Îmi place să descopăr peisaje, culturi! Apoi, masajul. Sunt efectiv dependentă de masajul de relaxare, mai ales după o oră de sport. Fac masaj săptămânal și sunt norocoasă că am parte de răsfăț chiar acasă la mine din partea celor mai buni profesioniști. Și trei, dulciurile. Fără ele, viața e pustiu! Dar consumate în prima parte a zilei.

CANCAN: Știi să gătești? Ce faci cel mai bine?

Francisca: Glumești? Sunt moldoveancă! Fac de la ciorbe, sarmale, prăjituri tradiționale până la fructe de mare, specialități italienești sau mexicane. Îmi pare rău ca nu am timp să fac asta mereu, iar când zic că nu am timp, mă refer la faptul că la mine gătitul vine la pachet și cu o curățenie serioasă în bucătărie. Nu suport să las bucătăria murdară, după ce gătesc, pentru că n-am timp și de multe ori aleg să îmi pregătesc ceva ce nu implică aburi, stropi de ulei, etc.

Paella cu fructe de mare îmi iese foarte bine, pastele: carbonara, arabiatta, risotto, quattro formaggi, dar și ciorba cu tăiței de casă. Dar, recunosc, oricat aș încerca, nu reușesc niciodată să egalez femeile din familia mea, pe mama și pe mătușile mele, care sunt gospodine desăvârșite.

Francisca visează să ajungă pe platourile de la Hollywood

”Am avut multe scene de divă eșuată!”

CANCAN: Ți-a fost vreodată așa de rușine încât ai fi vrut să intri în pământ?

Francisca: Daaa, am avut multe scene de „divă eșuată!” Una dintre scenele epice a fost în restaurantul unui hotel din Dubai. Restaurantul plin de oameni, toți care mai de care, ai mei erau toți pe terasă, iar eu, încă adormită pentru că era micul dejun, obișnuită cu ușile mari de sticla dinspre terasă, care au fost deschise în toate zilele până atunci, am pășit încrezătoare cu cafea și fructe în mana, și m-am scurs efectiv pe acel geam, cu cafeaua și cu fructele pe mine, în păr, pe haine… Mi-am pus ochelarii pe ochi, asta după ce am mustrat-o pe biata doamnă de acolo că a închis ușa fix atunci, de parcă ar fi avut vreo vină, și am fugit la masă. Bineînțeles că oamenii râdeau pe înfundate, iar eu îmi doream să se facă o gaură în pământ și să nu mai ies de acolo.

CANCAN: Ai fost atât de fericită vreodată încât ai spus că lumea e a ta?

Francisca: Da! Trăiesc intens totul! De fiecare dată când sufăr, se prăbușește totul în jurul meu, iar când sunt fericită, jur, nimeni nu mai este ca mine!

CANCAN: Îți plac mașinile? De care ai, de ce te-ai oprit la ea? Ai vrea una specială, pe care o visezi?

Francisca: Absolut! Ador să conduc chiar și la drumuri lungi. Îmi plac mașinile sport, bineînțeles, dar personal, prefer mașinile coupe, cu multe opțiuni. Nu țin neapărat să am cel mai tare bolid din parcare, însă mașina mea trebuie să aibă personalitate! În prezent, conduc un Mini Cooper Paceman S All4. Este full, personalizată, iar interiorul arată adorabil. Bineînțeles că îmi doresc ca următoarea mea mașină să fie mai frumoasă, însă văzând traficul din București, unde locuiesc și îmi desfășor activitatea, o mașină foarte mare mi se pare mai puțin utilă.

”Am slăbit 20 de kilograme, acum am 49”

CANCAN: Cum te menții?  De câte ori te duci la sală, cât de greu e, ții regim? Unul anume?

Francisca: Am slăbit 20 de kilograme cu ajutorul terapeutei mele, Carmen Barcan, cu sprijiul ei, 24/24 pe partea de nutriție, proceduri corporale și faciale noninvazive. Am ținut toate dietele, am luat toate pastilele posibile, am ajuns la bulimie… până când am cunoscut-o pe ea! Acum am 49 de kilograme! Mă mențin foarte bine de un an, am un stil de viață sănătos, mănânc absolut tot ce vreau, însă calitatea este mai importantă decât cantitatea.

Am trecut printr-un proces greu la început, însă acum organismul meu s-a autoeducat și, atât timp cât fac excese într-o zi, automat nu îmi mai permite să îmi fac un obicei din asta.

(VEZI AICI: CE MAI FACE DANA MARIJUANA ACUM ȘI CARE E CEA MAI MARE DORINȚA A SA)

Fac sport acasă, pentru că la sală nu am nicio șansă să ajung, lucrez câte 30-40 de minute maxim, pentru că nu am răbdare mai mult, fac antrenamente complexe, cu accent pe abdomen, picioare și fesieri. Merg la proceduri corporale de întreținere la Carmen și, în prezent, am un stil de viață sănătos și reușesc să îmi fac și micile pofte.

CANCAN:RO: Cum îți merge cu piesele? Ce ai scos în ultimul timp, ce proiecte ai…

Francisca: Într-un an am lansat în proiectul Ciska 4 piese, care au fost licențiate de către case de discuri din afară. Penultima a fost preluată de cel mai mare label din Turcia, iar cu ultimul meu single, Bebecito, suntem în plină campanie de promovare și în discuții cu mai multe labeluri din afara țării. Scopul meu este ca piesele lansate în acest proiect să fie ascultate în mai multe țări pe toate platformele digitale.

Francisca și-a cunoscut soțul acum 10 ani și are o căsnicie fericită

”Nu-mi permit aroganța de a-mi schimba casa sau mașina”

CANCAN: Ca artist, pandemia te-a oprit din activitate? Cum ai ”supraviețuit”?

Francisca: Absolut! Îmi lipsesc concertele, îmi lipsește publicul! Piesele mele au fost licențiate chiar și în această perioadă, ceea ce a fost minunat pentru mine. Am prezentat evenimentele de kickboxing, însa majoritatea fără public, sunt imagine pentru câteva branduri în care cred, iar soțul meu are un business care ne asigură o viață normală.

CANCAN.RO: Îți ajung banii din cântat? Câți faci, să spun, într-un an? E meserie bună? Mai faci și altceva? Nu știu, o afacere…

Francisca: Sincer, ca artist în România este destul de dificil să gestionezi banii câștigați din muzică. Poate suma încasată la un concert sau ca imagine pare mai mare decât un salariu mediu, însă dacă tragem o linie și ne uităm mai atent la cheltuielile pe care ești efectiv obligat să le faci, echipa de PR, stilist sau pur și simplu să îți cumperi haine, mereu altele pentru emisiuni, evenimente, ședințe foto, că deh, se presupune că în public trebuie totuși să fii o apariție, make-up, hair, videoclipuri, piese noi, ședințe foto… brusc, banii nu îți mai ajung! În perioada lockdown-ului, câștigurile au fost minime spre zero, iar acum, cu evenimentele fără public, din muzică și din campanii câștig decent, cât să pot trăi bine și să pot avea o vacanță, două pe an! Dar din suma respectivă, nu pot spune că îmi permit aroganța de a-mi schimba mașina sau casa.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Foto: Instagram

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult