Francezii au stabilit data startului viitorului campionat!
După ce pe 30 aprilie a anunțat oficial că „îngheață” acest sezon competițional, Liga Profesionistă de Fotbal din Franţa a anunțat că ediţia 2020/2021 a Ligue 1 va începe la 23 august, iar divizia secundă pe 22 august.
LFP a precizat însă că acesta este doar un calendar provizoriu, în aşteptarea anunţurilor pe care UEFA trebuie să le facă cu privire la competiţiile sale europene, la următorul Comitet Executiv care va avea loc pe 17 iunie.
Așa cum v-am informat, Liga Profesionistă de Fotbal din Franţa a anunţat oficial, pe 30 aprilie, închiderea sezonului 2019/2020 al campionatului. Paris Saint Germain era lider în clasament la momentul întreruperii și astfel a devenit campioană, cu zece etape nedisputate din sezon.
Deși a „înghețat” sezonul competițional cei care conduc destinele fotbalului francez speră să se poată disputa finalele Cupei Ligii dintre PSG- Lyon şi a Cupei Franţei dintre PSG – Saint-Etienne. Pentru ca cele două finale să se poată disputa este nevoie de avizul favorabil al autorităților din Franța.
După cum bine știți, reprezentanții clubului Olympique Lyon au anunțat că vor cere daune de „zeci de milioane” de euro după ce Consiliul de Administraţie al Ligii Franceze de Fotbal Profesionist (LFP) a decis să pună punct final acestui sezon, luând în calcul actualul clasament.