S-au împlinit deja şapte ani de când Mădălina Manole a părăsit această lume iar motivele pentru care a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa nu sunt încă desluşite pe deplin. Jurnalul ei lămureşte parţial frustrările pe care le simţea artista, iar fratele Mădălinei a vrut să arate acest lucru, publicând un fragment pe reţelele de socializare.
Mădălina Manole iubea mult cariera de artist, dar suferea mult pentru că era mereu departe de familia ei.
„Îmi aduc aminte că eram plecată cel puţin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam şi desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline şi zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne şi oase pe străzile din oraşul lor, păpuşile pe care mi le aduceau copiii la fiecare spectacol, autografele şi scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puţin plăcute din viaţa mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunţările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, scria Mădălina Manole.