În doar trei zile scurse de la explozia din Beirut care a omorât 150 de persoane și a lăsat mii fără locuințe, oamenii au trecut de la șoc la furie.
Sute de libanezi au ieșit sâmbătă în stradă și au cerut demisia celor care conduc țara. La un moment dat, protestele au degenerat și manifestanții s-au luat la bătaie cu polițiștii.
În același timp, în Parlament, mai mulți deputați au dat semnalul pe care îl cer și oamenii în stradă: și-au dat demisiile și au îndemnat la construirea unui „nou Liban”.
Citește și: Imagini incredibile din Beirut! Ședința foto a unei mirese este întreruptă de explozia puternică. VIDEO
Peste 110 persoane au fost rănite şi un poliţist chiar ar fi fost ucis în ciocniri, potrivit AFP, citată de Agerpres. Premierul Hassan Diab s-a arătat dispus să declanșeze alegeri anticipate. Şeful guvernului a declarat într-un discurs televizat că doar „alegerile anticipate pot permite ieşirea din criza structurală”.
Diab propune să mai stea în funcție două luni, timp în care forţele politice ar urma să ajungă la un acord cu privire la acest subiect. Anunţul său survine în contextul în care mii de libanezi au ieşit în stradă sâmbătă la Beirut, cerând „răzbunare” şi „căderea regimului”.
https://www.facebook.com/1757782394471400/videos/294711101853291
Mai mult, protestatarii au ocupat o clădire a Ministerului de Externe și au dat foc cel puțin unui birou guvernamental, aruncând documente pe fereastră. Poliția a recurs la gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc, în timp ce protestatarii au aruncat cu pietre și petarde în forțele de ordine. Unele zone din centrul capitalei erau cuprinse de incendii, iar protestatarii care au ocupat clădirea guvernamentală au declarat-o „sediul revoluției”.
Manifestanţii au scris pe foi numele unora dintre cele peste 150 de persoane ucise de explozia de marţi şi au instalat ghilotine de lemn în Piaţa Martirilor din Capitală.
Nu rata: A fost decretată stare de urgență în Beirut! Măsura este valabilă timp de două săptămâni
De asemenea, au ars sau au „spânzurat” un portret al președintelui Michel Aoun, acuzat că este de vină pentru criza politică și economică.
În același timp, forţele de ordine libaneze au lansat sâmbătă gaze lacrimogene asupra manifestanţilor adunaţi în faţa Parlamentului pentru a-și exprima revolta față de o clasă politică pe care o consideră responsabilă pentru explozia de marţi. „Revoluţie, revoluţie”, au scandat protestatarii, în timp ce încercau să îndepărteze barierele din jurul clădirii Parlamentului.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=39&v=uZCjRmkSQ00&feature=emb_title
Manifestanții îi acuză pe cei de la putere de indiferență și îi consideră responsabili pentru explozia în care au pierit peste 150 de oameni. Spun că sunt sătui de problemele cu care se confruntă țara, la care contribuie acum din plin și tragedia de marți. Dovada nemulțumirii lor s-a văzut chiar din ziua următoare exploziei, când mai mulți miniștri au fost fugăriți pe stradă de mulțimi furioase. Pe fondul tragediei, mai mulți parlamentari au demisionat, iar 16 oficiali ai portului din Beirut au fost reținuți de poliție.
Libanul suferă deja enorm din punct de vedere economic, din cauza cheltuieilor scăpate de sub control, a datoriilor uriașe, în creștere, dar și a corupției endemice.
Oficialii libanezi au estimat că pagubele provocate de explozia celor 2.700 de tone de azotat de amoniu sunt de ordinul miliardelor de dolari. Nu se știe de unde o să vină banii, deoarece țara are deja una dintre cele mai mari datorii publice din lume.
Experții se tem că urmează în curând și o criză alimentară, deoarece rezervele de grâu și alimente sunt în scădere rapidă, iar portul Beirut, prin care acestea erau importate, este paralizat.