Jacqui Stone, 42 de ani, din Essex, a îndurat 22 de operaţii şi a stat peste 17 săptămâni în spital după ce a purtat un brand popular de lentile de contact.
În cele din urmă, doctorii s-au văzut obligaţi de a-i indepărta un ochi, din cauză că acesta dezvoltase o ciupercă ce avea toate şansele să-i ajungă la nervul optic şi într-un final, la creier.
„A încercat toate posibilităţile să-mi salveze ochiul, dar ciuperca a fost foarte agresivă. M-ar fi omorât.
Acum mi-e frică să nu revină dacă mă îmbolnăvesc”, a mărturisit Jacqui pentru Daily Mail.
Mai mult, femeia a spus că a purtat lentile de contact timp de 20 de ani şi nu a avut niciodată nicio problemă.
„Sunt genul de persoana căreia nu-i place să-şi asume riscuri – mă spălam de fiecare dată pe mâini înainte să-mi pun lentilele şi totul părea ok, până într-o zi când am simţit o durere groaznică şi a trebuit să le scot.
A două zi, nu vedeam bine cu ochiul stâng, iar în timp, durerea se agrava”, îşi aduce aminte Stone.
În clipa de faţă, femeia poartă o proteză de ochi şi este în mijlocul unui proces cu cei care au lansat pe piaţă acele lentile de contact.
(A.T.)