Simona Halep, numărul 1 WTA, a pozat pentru o celebră revistă, mai mult, a dat și un interviu, unde a vorbit despre copilăria ei. Nu, nu pozat în costum de baie, așa cum au făcut-o Maria Sharapova, Eugenie Bouchard, Caroline Wozniacki, Elina Svitolina, Sloane Stephens, Agnieszka Radwanska sau Dominika Cibulkova.
Simona a făcut o ședintă foto pentru revista de modă Elle. Pozele vor apărea în numărul din luna mai al celei mai vândute reviste de acest gen din lume.
„Nu știu exact ce vârstă aveam, mergeam la turnee și îmi era rușine să mă încălzesc înainte de meciuri. Mergeam undeva în spatele terenurilor și într-un colț mă încălzeam. Am fost un copil foarte timid”, a dezvăluit Simona, potrivit Digisport.ro.
„Diferența se vedea în atitudine, fetele care veneau din țări mai mari erau cu mai multă încredere, mult mai relaxate și obișnuite cu tot felul de lucruri. Fiind la început, eu eram mai reținută și mi-a luat ceva timp să mă dezgheț”, a mai spus actualul lider WTA.
„Mă maturizez și eu, nu mai sunt copil. Am 26 de ani și am trecut prin multe în toți acești ani. Mă simt pregătită pentru viață. Mi-a crescut încrederea în mine, de aceea am început să fiu altfel. Toți ne schimbăm odată cu trecerea anilor. Nu am cum să rămân la fel ca acum câțiva ani, mai ales că sunt foarte dornică să învăț. Mereu am știut ce vreau să spun, am știut ce vreau în viață, dar nu stăteam prea bine la partea de comunicare. Acum îmi este mai ușor și încerc să fiu și mai bine. Până la urmă, sensul vieții este să vezi cât de bun poți fi la toate capitolele”, a mai precizat Simona Halep în interviul acordat pentru revista Elle.