Este doliu în lumea filmului din Statele Unite, după ce un actor care a jucat în filmul "Twin Peaks" s-a stins din viaţă. Starul american avea probleme de sănătate şi era de câteva zile internat într-un spital. Decesul a survenit din cauza unei sângerări interne şi complicaţii cardiace, potrivit Variety.
Brent Briscoe, actroul care a dat viaţă detectivului Dave Macklay în cel de-al treilea sezon al serialului polţist „Twin Peaks”, a murit in Los Angeles. Avea 56 de ani, iar familia i-a fost alături în ultimele clipe din viaţă. Deşi decesul a survenit în urmă cu trei zile, recent s-a aflat această veste tristă care a îndoliat lumea filmului.
„Brent a interpretat sute de roluri în cariera sa, însă cel mai important rol a fost cel pe care l-a jucat pe familie şi prieteni. Ne va fi dor de el”, a declarat reprezentantul regretatului actor.
David Lynch, regizorul peliculei „Twin Peaks”, i-a adus un omagiu lui Brent Briscoe.
„Am lucrat cu el la «Mulholland Drive» şi «Twin Peaks». L-am iubit ca actor, dar şi ca persoană. Trimit gânduri bune către voi, toţi. Îmi va fi într-adevăr dor să lucrez cu Brent din nou.”, scriu cei de la thesun.co.uk.