FOTO / Sandra Mutu a aruncat buchetul de mireasă într-un platou de televiziune! Cine a prins buchetul şi de ce nu au fost respectate tradiţiile în noaptea nunţii
Prezenţi în platoul de la „Acces Direct”, Sandra şi Adi Mutu au spus de ce nu au respectat două dintre tradiţiile legate de nuntă. Ei bine, se pare că „Briliantul” nu a dorit să-i fie furată mireasa, pentru că i se pare un obisei învechit. Iar soţia fostului fotbalist a mărturisit despre aruncatul buchetului de mireasă că a uitat, iar când şi-a adus aminte, la petrecere nu prea mai erau domnişoare.
Mirela Vaida şi-a organizat mai multe colege nemăritate, care au dorit să prindă buchetul de mireasă al Sandrei Mutu. Printre jurnaliste s-a numărat şi o tânără care a venit la redacţia emisiunii pentru a participa la momentul emoţionant. Totul a fost filmat cu telefonul şi de Adi Mutu.
„Eu nu am vrut. (…). Nu, nu ştiu, e frumos acest obicei, dar mi se pare învechit. În plus, eu eram super stresat.”, a declarat Adrian Mutu.
„Da, am sărit etapa asta. Am uitat… da, la modul cel mai serios, am uitat de buchet. Şi cred că era cinci dimineaţa, deja erau aproape doar doamne, care erau deja căsătorite”, a spus Sandra Mutu în cadrul emisiunii „Acces Direct”.
Întrebată de Mirela Vaida, Andreea, tânăra care a prins buchetul Sandrei Mutu, a spus că nu a venit să-i vadă pe cei doi soţi, ci doar să fie ea cea care prindea buchetul miresei. Ea are 22 de ani.