Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au bătut la uşa lui Tolea Ciumac, dar şi la ale altor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări. De altfel, în locuinţa luptătorului de Kempo au fost găsite sute de mii de pachete de ţigări şi sume uriaşe provenite din contrabandă. Atât soţia lui, cât şi finii, care sunt foşti poarticipanţi de la "Miresă pentru fiul meu", au reacţionat în mediul online.
Tolea Ciumac este suspectat de de contrabandă cu ţigări şi constituirea de grup infracţional, iar Tina, fina lui şi fostă concurentă de la MPFM a mărturisit în cadrul unui live pe Facebook că nu ştie nimic despre acest subiect delicat: „Ce s-a întâmplat cu naşul Tolea? Nu ştim„. Mai mult, soţia lui Ray a şters ulterior înregistrarea făcută publică pe celebra reţea de socializare.
Şi, dacă finii lui Tolea Ciumac au avut o reacţie publică, soţia luptătorului de Kempo a ales să tacă. Ultima postare pe pagina sa de Facebook a fost făcută săptămâna trecută.
În urma percheziţiilor de ieri din Bucureşti şi alte cinci judeţe, procurorii DIICOT i-au reţinut pe Ciumac Anatolie, Iordache Niculae, Miron Dan, Plăcintă Vasile, Pavel Ionel, Păun Petre Tudorel şi Stan Valentin şi măsura controlului judiciar faţă de alţi 12 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2016 şi până în prezent au fost iniţiate şi constituite trei grupuri infracţional organizate, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ai căror membri, printre care inculpaţii Ciumac Anatolie, Iordache Niculae, Miron Dan, Plăcintă Vasile, Pavel Ionel , Păun Petre Tudorel şi Stan Valentin, au acţionat coordonat pe razele judeţelor Bacău, Ilfov, Covasna, Vrancea, Călăraşi, Teleorman, Dâmboviţa şi a municipiului Bucureşti prin colectarea, preluarea, deţinerea, predarea, depozitarea şi comercializarea de ţigarete introduse în mod ilicit pe teritoriul vamal al României, obţinând importante beneficii materiale din această activitate infracţională. S-a reţinut că membrii grupărilor infracţionale au creat o veritabilă reţea de distribuţie a ţigaretelor provenind din contrabandă, structurată pe 3 paliere, în funcţie de rolurile pe care aceştia le-au avut în cadrul grupării. La data de 26.10.2017 procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăziilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Braşov, Galaţi, Bucureşti şi a Structurilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi Teleorman au efectuat un număr de 56 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Bacău, Ilfov, Covasna, Vrancea, Călăraşi, Teleorman, Dâmboviţa şi a municipiului Bucureşti, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate aproximativ 586.760 pachete tigari, 280 kg tigarete vrac, 247.050 lei, 47.550 euro şi 100 lire. Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, au declarat oficialii DIICOT astăzi.