FOTO. Poliția română a prezentat mașinile în care vor sta arestații. Cum arată și ce dotări au noile Dacia Logan
Reprezentanții Poliției Române au prezentat, marți, autospecialele care au intrat în dotarea agenților. Este vorba de 40 de autoturisme Dacia Logan, cu care vor fi transportați arestații. Aceste maşini au mai multe elemente de noutate, precum camere video, fiind similare celor din poliţia din SUA.
Concret, în interiorul acestor maşini există o delimitare, cu un grilaj, a spaţiului dintre şofer şi bancheta din spate, unde se va află persoana reţinută. Aceste elemente pot fi văzute la maşinile din dotarea poliţiei americane, anunţă ziare.com.
De asemenea, bancheta din spate nu este tapiţată, pentru a fi curaţată mai uşor cu furtunul cu apă (este prevazut si un orificiu de scurgere).
Toate autospecialele, în special Dacia Logan (1.392) și Dacia Duster (161), au fost direcționate către structurile de ordine publică, rutieră, transporturi, arest și spre cele care desfășoară activități operative.
Până în prezent, au fost recepționate și repartizate structurilor de poliție 983 de autospeciale și 20 de motociclete de poliție, urmând ca până la finalul anului să fie recepționate și celelalte. Structurilor de arest le-au fost atribuite 40 de autospeciale Dacia Logan, ale căror specificații tehnice au fost stabilite ținându-se cont de activitatea deosebită pe care o desfășoară, conform unui comunicat al Poliţiei Române.
Acestea sunt prevăzute cu perete despărțitor al celor două compartimente (șofer și pasagerul din dreapta, pe de o parte și cei transportați, pe de alta), ranforsat, rezistent, etanș. Bancheta din spate este realizată din materiale rezistente la șocuri, iar geamurile laterale și luneta sunt acoperite cu folie, care nu permite vizibilitatea din exterior în compartimentul pentru reținuți.
De asemenea, aceste autospeciale au un sistem de monitorizare video cu posibilitatea de filmare în buclă și stocare de minimum 2 ore. În perioada următoare, acest tip de autospecialele va intra și în dotarea structurilor de ordine publică, anunță realitatea.net.
În acest sens, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București va fi prima unitate pentru care vor fi achiziționate astfel de autospeciale, urmând ca proiectul să fie extins și la nivelul orașelor mari sau în zona rurală, în locurile în care situația operativă o impune.
Structurilor de ordine publică le vor reveni 914 autospeciale Dacia Logan, care vor fi folosite în activitatea de menținere a ordinii publice, în special în cea de patrulare și intervenție la evenimentele sesizate.
Având în vedere și misiunile specifice pe care polițiștii rutieri le vor desfășura pe timpul exercitării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului viitor, aceștia vor beneficia de 222 de autospeciale Dacia Logan și 40 de motociclete de poliție.
„Patru dintre autospeciale vor fi distribuite structurii de retinere si arestare preventiva din cadrul Directiei Generale a Municipiului Bucuresti. Aceste autospeciale sunt prevazute cu un perete despartitor, intre compartimentul din fata – sofer, pasager – si persoanele retinute, care sunt transportate in compartimentul din spate.