Din cauza decolteului, unei femei i s-a interzis accesul în Musée d’Orsay din Paris.
Le Figaro scrie că, la Musée d’Orsay din Paris, unde este expus tabloul „Originea lumii”, de Gustave Courbet, agenţii de pază i-au interzis unei femei accesul din cauza decolteului.
Instiuţia a amintit că vizitatorii nu sunt supuşi niciunei restricţii vestimentare şi şi-a cerut scuze spunând că a fost o „greşeală monumentală” din partea agentului de securitate.
Din cauza ţinutei considerate foarte lejere, Jeanne, o tânără în vârstă de 22 de ani, a povestit miercuri că i-a fost refuzat accesul de către agenţii de securitate, potrivit a1.ro.
„Sosită la intrarea în muzeu, nu am avut timp să scot biletul că la vederea sânilor şi a aspectului meu un agent a fost şocat. Nici acum nu sunt conştientă de faptul că decolteul meu a fost subiectul acestei controverse”, a scris ea într-o scrisoare deschisă către muzeu.
Chiar dacă nu i s-a spus clar, tânăra a înţeles că decolteul ei este cauza refuzului. „Regulile sunt reguli”, i-au repetat agenţii la intrare. „Un alt responsabil a intervenit şi în niciun moment nu i s-a spus că decolteul este o problemă. „Mi-au fixat sânii”, a declarat tânăra.
Pentru a putea intra în muzeu, agenţii au invitat-o să îmbrace o geacă.
„În interior: picturi cu femei goale, sculpturi cu femei goale”, a scris Jeanne, subliniind că mulţi alţi vizitatori erau îmbrăcaţi sumar. Ea a criticat personalul muzeului pentru „discriminare pe baza decolteului”.
„Incidentul” a fost provocat de un agent de pază care s-a făcut vinovat de exces de zel, a explicat conducerea muzeului. „Este vorba despre o greşeală a unui agent”. El nu ar fi „aplicat regulamentul intern”, care nu prevede restricţii vestimentare vizitatorilor.