Matt Edwards a câştigat cea de-a opta ediţie ”iUmor” din acest sezon şi va merge în finală împreună cu Doru Ivanov, Ana Maria Caliţa, Radu Bucălae, Ioana State, Cosmin Tobă, Bobi Dumitraş şi Paul Lungu. Deşi este pasionat de magie de o viaţă şi exersează mereu, Matt Edwards a reuşit să spargă gheaţa şi să devină cunoscut abia anul acesta.
Numele său a ajuns cunoscut în toată Europa după ce a apărut prima dată la un show de talente din Marea Britanie. Înainte ca juraţii să apuce să voteze, prezentatorii au decis să apese butonul galben care l-a trimis pe Edwards direct în semifinale, iar în finală acesta a ocupat locul patru. Numerele sale de magie îmbinate cu pantomimă şi glume, dar şi atitudinea sa veselă au fost o surpriză pentru Delia, Mihai Bendac şi Cheloo, care s-au întrebat chiar dacă Matt Edwards poate fi vreodată supărat sau serios.
”Cred că a exersat ani lumină, îşi schimbă expresia feţei atât de rapid. Am fost în şoc să văd o faţă atât de veselă, să văd o persoană care să exprime atâta bună dispoziţie. Era clar că e un act teatral, dar a fost convingător!”, a declarat Cheloo încântat, în timp ce Mihai Bendeac a rămas fără cuvinte.
Edwards a primit şansa de a intra la vot în aplicaţia ”iUmor”, cu trei voturi de DA, iar telespectatorii au decis că el merită să fie în finala ”iUmor”.
Cunoscută pentru rolurile sale din filme româneşti precum ”Undeva la Palilula” sau ”În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”, actriţa Doina Ghiţescu a debutat duminică seara şi în emisiunea ”iUmor” cu o scenetă. Dacă pe Mihai Bendeac îl cunoştea deja, artista şi-a pus în gând să îi cucerească şi pe ceilalţi doi juraţi. Aşa cum obişnuieşte, Cheloo a încercat uneori să o încurce, alteori să ceară lămuriri suplimentare, dar în cele din urmă s-a văzut nevoit să renunţe la demersul său.
”N-ai cum să sperii şi să cutremuri o doamnă care mănâncă teatru pe pâine”, a spus acesta satisfăcut, iar actriţa a primit toate cele trei voturi ale juraţilor.
Complet diferit a fost însă numărul trupei denumite ”Gogu, Miţa şi Mariţa”. Cei doi actori amatori trecuţi de a doua tinereţe nu au fost pe gustul juraţilor.
”Am avut senzaţia că m-am transportat în timp, într-o casă de cultură, la repetiţiile pentru Cântarea României”, a declarat Mihai Bendeac, în timp ce Delia a putut doar să aprecieze că cei doi concurenţi sunt pasionaţi de teatru.
O apariţie neaşteptată a fost cea a lui Radu Chirilă, un student la Academia Tehnică Militară, pasionat de pantomimă şi actorie. Pictat în argintiu până la bust, acesta a îmbinat dansul şi pantomima într-un număr care i-a împărţit pe cei trei juraţi. În timp ce Cheloo a recunoscut că nu e genul de prestaţie pe care o apreciază în general, Mihai Bendeac a fost de părere că Radu este talentat, dar că momentul nu l-a avantajat. Viitorul militar a primit însă cele două voturi necesare pentru a trece mai departe. Mai puţin de succes şi nu tocmai apreciate de juraţi au fost ”numerele” lui Alexandru Constantin, care a venit de fapt doar să facă reclamă unui tip de mazăre importat din Asia, şi cel al lui Cătălin Ispas, care a crezut că face un bine. Mai exact, Ispas, care produce sărăţele, a avut impresia că în sezonul trecut Delia i-ar fi lăudat produsele, aşa că a venit cu o dubă întreagă de sărăţele drept cadou. Din păcate, acesta şi-a dat seama abia pe scenă că totul a fost o confuzie şi nu era vorba despre produsele sale de panificaţie. În lipsa unor numere artistice sau măcar a unor produse apreciate, juraţii au votat nu, aşa că Alexandru şi Cătălin nu au trecut mai departe.
Fost finalist în sezonul doi, Adrian Lungu, cunoscut mai bine drept Adi Bobo, s-a declarat dependent de emoţii şi a revenit anul acesta pentru o nouă reprezentaţie de stand-up.
”Am venit şi pentru bani, dar şi pentru emoţiile pe care le am pe scena aceasta, sunt complet diferite faţă de ce trăiesc în mod normal într-un spectacol. Iar acum sunt şi mai mari, pentru că şi aşteptările juraţilor vor creşte, mai ales că am trecut deja printr-o finală”, a mărturisit Adi Bobo.
Când a venit însă momentul jurizării, Adi şi-a cam pierdut încrederea în el. Mai mult, atunci când Mihai Bendeac l-a întrebat dacă şi-ar da un vot pozitiv sau unul negativ, promiţându-i că exact aşa îl va vota. Adi s-a făstâcit şi a spus că ar vota NU, lucru care l-a supărat pe Cheloo. Imadiat, juratul ”iUmor” s-a lansat într-o retorică demnă de un antrenor care îşi încurajează echipa înaintea marelui meci.
”Dacă eu îţi fac numărul praf, dar Bendeac îţi oferă şansa să te votezi, ca artist trebuie să gândeşti cum gândesc eu: ai textul, ţi-a plăcut acasă, trebuie să crezi în el! În momente de îndoială în care cineva te lasă să te votezi singuri, atunci trebuie să intervină instinctul de conservare: trebuie să decid pentru binele meu!”, a spus Cheloo.
Adi Bobo şi-a însuşit critica şi, după ce fusese eliminat cu un singur vot pozitiv, a revenit spunându-i lui Mihai că vrea să îşi schimbe opţiunea. Votul s-a reluat, însă juratul tot nu i-a dat un DA. Din fericire, Cheloo a fost cel care a decis că Adi Bobo merită să treacă mai departe.
Ajunsă în această toamnă la cel de-al IV-lea sezon, emisiunea ”iUmor” continuă căutarea pentru cele mai bune numere de comedie din întreaga lume! Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei juraţi ”iUmor” în faţa cărora sute de umorişti din toate ţările lumii şi-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizaţie. Persoanele care vor să participe în noul sezon se pot înscrie deja pe adresa casting.a1.ro. Fiecare dintre cele trei vedete îşi exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obţine minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.
Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.