Este o femeie împlinită, iubeşte, e iubită, atât de partenerul de viaţă, cât şi de fiul ei şapte ani, are o carieră în televiziune, dar pe părinţii ei i-a ţinut departe de camerele de filmat şi bliţurile paparazzilor. Desigur... până în această seară, când, în cadrul unei transmisiuni în direct de acasă de la ea, Mara Bănică a apărut alături de mama şi tatăl său. Cei doi au făcut publice detalii neştiute din adolescenţa vedetei.
„Da, o urmăream ca să-şi facă lecţiile, inclusive cele de scriere. (…). Şi am învăţat-o inclusiv la limba engleză, dar m-a depăşit, recunosc. (…)”, a spus Hareta Bănică, mama jurnalistei.
Dacă mama era cu lecţiile, tatăl a fost cel care o pedepsea mai des… până într-o zi în care au încetat pedepsele.
„(…). Da, a fost la un moment dat pedepsită, pentru că nu am vrut să o las afară cu colegii şi i-am luat hainele şi am închis-o în cameră. Mi-amintesc, după un sfert de oră, s-a îmbrăcat în blugii mei şi a sărit pe geam. Şi am găsit-o în faţa şcolii, unde se întâlnea cu colegii. Iar de atunci mi-am dat seama că nu trebuie să-i maid au pedepse dure.”, a spus tatăl vedetei în cadrul aceluiaşi interviu.
În prezent, Mara Bănică trăieşte o frumoasă poveste de iubire alături de Răzvan. Cei doi sunt împreună de doi ani. Jurnalista are un băiat dintr-o relaţie anterioară. Dima s-a născut în 2010.