FOTO / Imagini înfiorătoare în Galaţi! Un băiat de 15 ani a murit, alţi trei tineri au răni grave, după ce maşina s-a izbit de o buturugă

De: Cancan
Publicat: 22/10/2017 | 13:52

Accidentul rutier avut loc duminică dimineaţă pe DN 26, în apropierea localităţii gălăţene Vânători. Din primele cercetări făcute de poliţişti, se pare că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, iar maşina a derapat. Neputând să redreseze maşina, conducătorul auto a ajuns cu maşina în afara părţii carosabile, unde s-a lovit violent de o buturugă. Un adolescent de 15 ani, care stătea pe locul pasagerului din dreapta şoferului a murit în urma impactului, potrivit observator.ro.

Şoferul în vârstă de 20 de ani şi două tinere de 15 şi 17 ani, aflate pe bancheta spate, au ajuns la spital în stare gravă.

„Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN26, în apropierea localităţii Vânători, când un tânăr, de 20 de ani, aflat la volanul unei maşini, se pare că nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, a derapat, a ieşit în afara şoselei cu autoturismul şi a lovit buturuga unui copac de pe marginea drumului. În urma impactului, pasagerul din dreapta, un adolesecent de 15 ani, a decedat. Totodată, şoferul a fost rănit, dar şi două tinere, de 15 şi 17 ani, aflate pe bancheta din spate a maşinii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Crina Dragu.

Poliţiştii din Galaţi au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.