A trecut mult timp de când Adriana Iliescu a devenit mamă la 66 de ani şi a şocat toată ţara. Iar, fiica ei s-a transformat într-o frumoasă domnişoară. Eliza are acum 12 ani, este o elevă model printre adolescenţii care învaţă la aceeaşi şcoală cu ea. Fiica Adrianei Iliescu a participat la numeroase concursuri muzicale şi olimpiade de unde s-a întors cu braţele pline de diplome.
Deşi mama ei i-ar putea fi bunică, Eliza are o relaţie deosebită cu Adriana Iliescu. Ea o sprijină pe fiica sa în tot ceea ce face. Iar printre reuşitele pe care le-a bifat la şcoala unde învaţă se numără şi aceea că a devenit majoretă. Iar noi am pus mâna pe cele mai recente fotografii cu frumoasa adolescentă, care au fost făcute publice.
În cadrul unui interviu acordat recent, Adriana Iliescu a povestit că, în 1991, a început să se gândească serios la decizia de a deveni mamă după ce a aflat din ziar de cazul unei femei din Italia, care a născut la vârsta de 60 de ani cu ajutorul inseminării în vitro.
“Procedura nu este grea, dar a durat foarte mult să-şi dea seama că la vârsta mea mi se potriveşte procedura unei femei de 35 de ani care nu poate rămâne gravidă. Nu a fost nimic special. Problema a fost frica doctorilor, dat fiind vârsta mea”, a spus Adriana Iliescu potrivit qbebe.ro.
După ce minunea s-a întâmplat, iar ea a ajuns în sala de operaţii, medicii au fost uimiţi când au început operaţia de cezariană.
“Dar când m-au tăiat doctorii la cezariană, placenta mea era ca a unei femei de 35 ani. Citeam în fiecare seară rugăciuni când îmi luam pastila de endocrină. Am avut instinctul matern, asemeni peştilor care se întorc în anumite locuri pentru a se reproduce. Am ştiut că şi eu voi avea copii…”, a mai povestit cea mai bătrână mamă din România, potrivit one.ro.
Adriana Iliescu a fost până pe 29 decembrie 2006 cea mai vârstnică femeie din lume care a devenit mamă la vârsta de 66 de ani şi 320 de zile. Ea a născut-o pe Eliza Maria Bogdana pe 16 ianuarie 2005 la Maternitatea Giuleşti din Capitală. În prezent, ea e cea mai bătrână mamă din România şi s-a născut pe 31 mai 1938 în Craiova.