Anii petrecuţi în Franţa au făcut-o pe o tânără româncă să se îndrăgostească de lavandă, iar la un moment dat, a decis să revină în ţară, locul în care se simte liberă şi liniştită. După mici căutări ea a găsit locul perfect, unde în care şi-a construit un adevărat ţinut cu parfumul plantei mov care a făcut renumite dealurile din Provance, Franţa.
Simona Maricean sau “Prinţesa Lavandei”, cum a fost numită de apropiaţi, a transformat o căsuţă bătrânească din satul Brebi, judeţul Sălaj, care era înconjurată de buruieni într-un mic palat cochet. Iar în jurul său a cultivat butuşi de lavandă din dorinţa de a face agroturism de calitate.
“Când am zărit acolo poarta Praetoria m-am văzut nu acum, ci anul viitor. Deja mi-am imaginat totul gata şi exact aşa îmi ies lucrurile acum. Este un fel de a vedea cu sufletul. Este o poveste care începe de la primul şpaclu, pătrunde în cărămizi de lut şi paie, răsună în ţigle de Jimbolia străvechi şi grinzi de gorun. Toate sunt acolo, le-am păstrat şi restaurat ca să rămână povestea peste ani”, a povestit Simona Măricean jurnaliştilor de la tarameanaturala.ro.
Sursa foto: Facebook
Căsuţa „Prinţesei Lavandei” o găsiţi la doar nouă kilometri de Grădina Botanică de la Jibou şi la 18 kilometri de Grădina Zmeilor.
Sursa foto: Facebook
Cerdacul cu lavandă e el însuşi un oaspete care te cucereşte imediat ce păşeşeşti pe porţile albastre. Totul a fost decorat cu multă pasiune şi rezultatul e pur şi simplui uimitor. Unii dintre cei care au văzut imaginile nu le vine să creadă că există un asemenea colţ în ţara noastră. Cine ajunge aici şi îşi cufundă tălpile în iarba verde de pe pajiştea unde pasc în fiecare zi bilovi şi vaci, poate privi în depărtare, de deal, cum se înalţă, semeaţă Poarta Praetoria a castrului roman Porolissum.
Sursa foto: Facebook