Doi tineri din judeţul Giurgiu au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru trafic de heroină, anchetatorii spunând că ei au creat un mecanism prin care aduceau acest drog în municipiul Giurgiu pentru a-l vinde consumatorilor, la preţuri între 50 şi 100 de lei doza.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu, au documentat şi probat activitatea infracţională a doi tineri, de 23 şi 25 de ani, ambii din municipiul Giurgiu, bănuiţi de trafic de heroină.
Potrivit Poliţiei Giurgiu, cei doi ar fi iniţiat şi ar fi pus în aplicare, începând din luna ianuarie, un mecanism infracţional prin care alimentau piaţa de heroină din municipiul Giurgiu, pentru a obţine venituri ilicite.
Astfel, cei doi s-ar fi deplasat în localităţi din afara municipiului Giurgiu prin folosirea unor mijloace de transport ale unor persoane din anturaj sau chiar prin utilizarea transportului în comun pentru a procura heroină.
Ulterior, heroina ar fi fost transportată în municipiul Giurgiu prin utilizarea aceloraşi mijloace de transport, unde ar fi fost vândută în doze unor consumatori din rândul tinerilor, contra unor sume cuprinse între 50 şi 100 de lei per doză.
„Pentru a evita descoperirea activităţilor, în activitatea infracţională, tinerii foloseau întotdeauna un limbaj codificat, îşi luau măsuri de precauţie pentru a nu fi depistaţi, vânzările de droguri fiind efectuate numai în zone izolate şi mai ales pe timpul nopţii„, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia Giurgiu
Luni, în baza mandatelor emise de Tribunalul Giurgiu, au fost făcute simultan trei percheziţii domiciliare în municipiul Giurgiu, la locuinţele celor doi, fiind puse în aplicare totodată mandate de aducere emise pe numele acestora.
Cei doi tineri au fost duşi la sediul DIICOT – BT Giurgiu pentru cercetări, ei fiind reţinuţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc. Marţi, ei au fost prezentaţi Tribunalului Giurgiu, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Acţiunea a fost sprijinită de suportul tehnic al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Bucureşti şi de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu.