Selly, unul dintre cei mai apreciați vloggeri de la noi le-a făcut fanilor săi o surpriză de proporții! În plină pandemie, artistul a deschis cufărul cu amintiri și a publicat două fotografii pe care probabil le ținea numai pentru el.
Pe contul lui de Instagram, Selly le-a făcut o surpriză de proporții fanilor săi. Artistul a postat o fotografie cu el și Bianca Adam, buna lui prietenă și cea care i-a fost mereu alături în această lume a vloggerilor, iar imaginea imortalizată în urmă cu 5 ani a făcut înconjurul internetului.
În copilărie, Selly era tare simpatic și nu e de mirare faptul că imaginea a strâns peste 75.000 de aprecieri din partea internauților. Cu toate acestea, unii dintre urmăritorii lui Selly au început să facă diverse glume pe seama aspectului său de atunci, însă niciuna dintre acestea nu a fost cu rea intenție.
Mai mult, pe lângă fotografia cu pricina, Selly a mai postat una în care apare singur, la o vârstă la fel de fragedă. Cu atitudine de șmecheraș și îmbrăcat „golănește”, artistul a atras rapid atenția urmăritorilor cu stilul de fashionist pe care îl avea și la momentul respectiv, nu doar acum.
„Cine ar fi crezut ca ai ajunge milionar la ce fata aveai atunci :)) / Nu e nicio schimbare ???? / Șmecher cu diplomă ?? / Ce fashion erai / Ce față inocenta” sunt doar câteva dintre comentariile pe care le-a primit Selly, la fotografia postată.