FOTO | Antonia, selfie în costum de baie! Cum s-a pozat iubita lui Velea

Publicat: 02/08/2020 | 12:45

Așa cum ne-a obișnuit, Antonia postează des pe rețelele sociale fotografii în care apare în costum de baie sau în ținute care-i pun în evidență silueta.

Recent, iubita lui Velea s-a fotografiat în costum de baie și i-a răsfățat pe fanii săi postând imaginile pe Instagram. 

Antonia și-a etalat corpul lucrat prin sport și a purtat trei costume de baie, în culori care îi scoteau în evidență bronzul. 

Aceasta nu este pentru prima oară când solista își pune pe jar fanii cu imaginile postate pe rețelele sociale. Recent, o poză în care apărea doar în dresuri a adunat 150.000 de like-uri în nici 24 de ore.

Antonia evită să mănânce grăsimi

Întrebată foarte des ce face pentru a-și menține silueta, Antonia a răspuns acum câteva luni, pentru VIVA!. 

„Am o dietă și merg la sală împreună cu Alex. Și mă mai întreabă oamenii când am timp de toate acestea. E foarte simplu! Nu e ca și cum stau toată ziua la sală, poți să îți iei o oră din viața ta. Ducem copiii la grădiniță și după ce îi ducem mergem la sală dimineața”, spunea artista. 

Antonia crede că o dietă echilibrată poate ajuta pe oricine să ajungă la silueta dorită: „Fără grăsimi, fără carne în ulei. În mare parte mănânc carne la grătar, pui sau mușchi de vită, orez, cu multe legume pur și simplu. Lumea crede că trebuie să faci foamea și nu e bine. Dimpotrivă, nu funcționează așa. Cel mai bine e să ai o dietă echilibrată. Trebuie să faci și sport, să îți pui corpul în mișcare”.

Vedeta a explicat, însă, ca face o greșeală pe care o fac multe femei: adoarme fără să se demachieze, lucru care nu este deloc benefic pentru ten.

„Trebuie să fiu sinceră, uneori dorm machiată. Nu este ceva foarte sănătos, nu recomand, știu că mă ceartă toată lumea, și mama, dar ăsta e adevărul. Nu e ok, dar se mai întâmplă”, s-a confesat iubita lui Velea