Un accident rutier groaznic a avut loc aseară în județul Suceava. O femeie a murit, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un copac.
Aseară, pe raza localității Boroaia, din Suceava, doi botoșăneni au fost implicați într-un accident rutier înfiorător.
În urma coliziunii cu un copac, femeia de 66 de ani a rămas încarcerată și, din păcate, au decedat, a anunțat ISU Suceava.
Medicii ajunși de urgență la locul accidentului au preluat cealaltă victimă, un bărbat de 68 de ani, și au transportat-o la UPU Suceava, scrie botosaneanul.ro.
La fața locului au intervenit un modul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare, precum și echipajul de la SJA Suceava.
„Un autoturism, în care se aflau două persoane, a părăsit carosabilul şi a intrat în coliziune cu un copac. Unul dintre cei doi ocupanţi ai maşinii a rămas încarcerat, fiind în stare de inconştienţă. Vorbim despre o femeie în vârstă de 66 de ani, care a fost declarată decedată, având leziuni incompatibile cu viaţa. Celălalt rănit, un bărbat de 68 de ani, conştient şi cooperant, a fost preluat de către o ambulanţă şi transportat la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Fălticeni”, au transmis autoritățile.
Ieri, la Bacău, un șofer neatent a supraviețuit spectaculos după ce mașina pe care o conducea a fost lovită în plin de locomotiva unui tren. În urma lui, un alt șofer a încercat aceeași manevră, și a fost „oprit” de bariera care i-a distrus mașina.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă cei doi șoferi erau sub influența consumului de alcool. În urmă cu două săptămâni, tot în județul Bacău a avut loc un alt accident grav în care și-au pierdut viața trei persoane, iar alte două încă sunt în stare gravă. Și atunci, un șofer inconștient a forțat trecerea la nivel cu calea ferată.