Presa mexicană a scris despre o „orgie de 24 de ore” la care au luat parte nouă jucători ai echipei naţionale şi 30 de prostituate, înainte de plecarea în Rusia, pentru Cupa Mondială, informează AFP, citat de News.ro.
Publicaţia TVNotas a publicat imagini de la sosirea unor participanţi într-o proprietate privată din Ciudad de Mexico. Petrecerea a avut loc în week-end, după victoria obţinută, sâmbătă, cu scorul de 1-0, în amicalul cu Scoţia. Contactaţi de reprezentanții mass-media, conducătorii federaţiei mexicane de fotbal au precizat că fotbaliștii nu vor fi amendaţi, deoarece nu au lipsit de la niciun antrenament şi se aflau în timpul liber. „O zi liberă e o zi liberă, acestea sunt riscurile pe care ni le asumăm cu libertatea”, a declarat Guillermo Cantu, secretarul general al federaţiei.
Printre participanţi s-au numărat portarul Guillermo Ochoa, coleg al lui Răzvan Marin la Standard Liege, atacantul Raul Jimenez de la Benfica, fundaşul Carlos Salcedo şi mijlocaşul Marco Fabian, ambii de la Eintracht Frankfurt (Bundesliga), fraţii Jonathan şi Giovani dos Santos, de la Los Angeles Galaxy.(NU RATA, AICI: BOGDAN LOBONȚ A FĂCUT ANUNȚUL: „CARTIERUL GENERAL VA FI ÎN ITALIA!”)
Nu este pentru prima dată când jucători ai echipei naţionale mexicane sunt implicaţi în asemenea scandaluri. În septembrie 2010, mai mulţi jucători au luat parte la o petrecere cu caracter sexual după un meci amical cu Columbia, la Monterrey. Toţi participanţii au fost amendaţi, în timp ce fundaşul Efrain Juarez şi atacantul Carlos Vela au fost suspendaţi şase luni. În iunie 2011, cu puţin timp înainte de a pleca în Argentina pentru a evolua la Copa America, jucători mexicani au participat la o petrecere similară la Quito, în Ecuator. Şi atunci ei s-au ales cu amenzi şi cu suspendări de şase luni din naţională din partea federaţiei.(CITEȘTE ȘI: ROMÂNII-FANTOMĂ! GUVERNUL A ACORDAT CETĂȚENIE UNOR SPORTIVI „INEXISTENȚI”)
Mexicul face parte din Grupa F a turneului final al Cuepi Mondiale, alături de Germania, Suedia şi Coreea de Sud.