Fotbaliști așteptați cu tăieri salariale la reluarea pregătirilor: „Aştept să vină jucătorii şi voi discuta cu fiecare în parte!”
Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani a declarat că ia în calcul săă umble la salariile fotbaliștilor în momentul în care aceștia vor reveni la antrenamente.
„Nu am putut să umblu la contractele jucătorilor pentru că nu am vorbit cu ei, iar la distanţă e greu să te înţelegi cu fotbalistul. Nu vă ascund, însă, faptul că aştept să vină jucătorii la Botoşani şi atunci voi discuta cu fiecare. Vor fi nişte discuţii, dacă vor renunţa la jumătate sau un salariu pe perioada în care nu au jucat, dar asta e o discuţie pe care o voia avea eu direct cu ei. E şi situaţia asta că ei m-au prins pe mine puţin în off-side având în vedere că eu trebuia să fac nişte plăţi către jucători pe 15 aprilie şi din păcate de la 1 aprilie s-a oprit orice finanţare pe care eu puteam să o iau pentru ei”, a declarat Valeriu Iftime.
Finanțatorul moldovenilor a afirmat că întreruperea campionatului l-a pus în dificultate în sensul în care miza pe anumiți bani care nu au mai intrat în conturile clubului.
„Erau nişte drepturi TV care nu au mai venit, un credit pe care l-am contractat, care e aprobat, însă, care nu se dă până nu începe campionatul, fapt ce a făcut să fiu blocat în acest moment pe partea de cash flow şi sunt într-un anumit disconfort financiar faţă de ei. Acesta este şi motivul pentru care nu am mai vrut să le spun prin presă: ştiţi, o să vă mai tai şi salariile! În orice caz, banii pe care îi au de primit, îi vor primi, pentru că dacă începe campionatul voi avea resursele asigurate, iar pentru perioada în care nu s-a jucat voi avea o discuţie cu ei pentru a ajunge la un numitor comun”, a conchis Iftime.