Fotbalistul echipei Newcastle United, Nile Ranger, in varsta de 20 de ani, a fost arestat dupa ce un barbat a fost gasit batut in afara unui bar din orasul Newcastle, informeaza Daily Mail.
Potrivit sursei citate, victima in varsta de 33 de ani era inconstienta in momentul in care a fost gasita.
„Barbatul ranit era inconstient si a fost transportat la spital, suferind probabil de fractura de maxilar. Atacatorul a reusit sa fuga, iar politia a cercetat zona. Dupa putin timp, un barbat de 20 de ani a fost arestat in apropiere, fiind suspectat de agresiune. El coopereaza in prezent cu politistii in aceasta ancheta”, a declarat un purtator de cuvant al Politiei locale.
Ranger joaca la Newcastle din 2008. El a facut parte din nationala under 19 a Angliei, pentru care a inscris 6 goluri in 12 meciuri.