Fostul sot al Nicolei isi amana luna de miere

De: Cancan
Publicat: 13/06/2009 | 00:00

NUNTA. Mihai si Oana se vor cununa la biserica Sf. Precista din centrul Bacaului Compozitorul si-a decalat plecarea in luna de miere, din cauza testelor de la Conservator, unde este student in anul al II-lea. Dupa o casnicie de 15 ani alaturi de Nicola si un divort indelung comentat, astazi, Mihai Alexandru se cununa religios cu aleasa inimii lui, Oana. Cum era si normal, pregatirile de nunta au cazut in sarcina celor doi miri, care de cateva zile nu mai prididesc cu treaba. „Am incercat sa-mi calculez timpul cat mai bine, dar nu am reusit. Am programat nunta, care va avea loc astazi la Bacau, am rezolvat cu restaurantul si am stabilit unde si cand plecam in luna de miere, dar planurile mi-au fost date peste cap de sesiunea de vara. Joia aceasta, inainte sa-mi ridic costumul de mire de unde mi l-am comandat, am avut examen la Conservator, iar luni, a doua zi dupa nunta o sa am altul la Istoria muzicii, test pentru care mai trebuie sa si invat. Si tot din cauza acestuia am fost nevoiti sa facem un compromis si sa decalam luna de miere, din Turcia”, ne-a declarat proaspatul insuratel. La bisericuta din Bacau, orasul natal al Oanei, unde va avea loc cununia religioasa, vor fi prezenti prietenii cuplului, sositi „in gasca” de la Bucuresti, dar vor absenta cei trei copii ai mirelui din relatiile lui anterioare. „Maria ramane in Bucuresti, Jonathan pleaca intr-o excursie cu scoala, iar Mario, baiatul meu de 21 de ani, care este student in anul I la Consevator, are examen. Nu-mi incorsetez copiii, vin daca au timp si daca vor”, sustine acesta. (S.O.)