Acţionarul majoritar de la Universitatea Cluj i-a propus fostului lider al galeriei să preia clubul de fotbal.
Acţionarul FC Universitatea Cluj SA, Ioan Mărginean, l-a contactat pe Mircea Cenan, cunoscut ca RJ, cel mai cunoscut suporter al lui “U” Cluj pentru a-I propune să-I cedeze clubul. “M-a sunat domnul Mărginean şi alţi oameni din Bucureşti şi m-au întrebat dacă vrem noi suporterii să preluăm echipa. Eu cu numele în acte. Este un şoc, dar vreau cu această ocazie să readuc spiritul universitar, să redau clujenilor Universitatea şi rămâne să vedem. Mă voi întâlni cu oameni din oraş, cu cei de acum de la „U”, cu avocaţi să vedem ce putem face. Căutăm finanţator. Vreau o revoluţie „U”- istă, mai ales că urmează meciul cu CFR. Să fie toată lumea trup şi suflet!”, ne-a spus RJ. Acesta nu neagă că s-ar putea implica în finanţarea echipei şi naşul său, Adrian Marţian, cel care deţine o firmă în Italia împreună cu fotbalistul Adrian Mutu, cu care este bun prieten. RJ se va întâlni luni la Bucurecşi cu Ioan Mărginean pentru a discuta preluarea clubului. Amintim că Universitatea are datorii mari la Stat, iar salariile jucătorilor nu sunt plătite de câteva luni. Investitorii interesaţi de ”U” Cluj săptămâna trecută s-au retras după declanşarea anchetei DIICOT cu privire la transferurile celor 15 jucători între echipa clujeană şi Petrolul Ploieşti din vară.
Alin Golban