Fostul presedinte american George Bush se afla in stare grava pe patul de spital

De: Cancan
Publicat: 27/12/2012 | 09:41

„El a suferit o serie de complicaţii care l-au condus într-o secţie de terapie intensivă unde a fost plasat sub supraveghere” din cauza unei febre persistente, a declarat pentru AFP Jim McGrath.

George Herbert Walker Bush, în vârstă de 88 de ani, a fost spitalizat pentru prima dată din cauza unei bronşite la 7 noiembrie, timp de 12 zile. El a fost spitalizat din nou la 23 noiembrie, în urma unor complicaţii.

Marţi, purtătorul de cuvânt a afirmat că medicii săi sunt „optimişti dar prudenţi” că problemele de sănătate ale lui Bush sunt „sub control”.

Medicii au sperat să îl poată externa pentru a petrece acasă Crăciunul. Dar fostul preşedinte a petrecut în cele din urmă Ajunul în spital, împreună cu soţia sa Barbara, unul dintre fiii săi, Neil, şi nepotul său Pierce.

„Este conştient şi poate glumi cu medicul său”, a adăugat McGrath.

După ce a fost vicepreşedintele lui Ronald Reagan, George Herbert Walker Bush a fost preşedinte în perioada 1989-1993. În timpul singurului său mandat, el a câştigat primul război din Golf împotriva Irakului, trimiţând trupe americane să înlăture din Kuwait trupele lui Saddam Hussein.

Unul dintre fiii lui, George W. Bush, a îndeplinit două mandate de preşedinte al Statelor Unite şi a invadat Irakul pentru a înlătura de la putere regimul acuzat în mod eronat că deţine arme de distrugere în masă.