Fostul ministru Georgiu Gingaras rasufla usurat dupa accidentul in care a fost implicata Georgiana: „Fiica mea s-a nascut a doua oara”
Culmea, Georgiana Gingaras a fost in masina care s-a izbit de stalp chiar in ziua sa de nastere, la aceeasi ora la care venise pe lume acum 27 de ani! „I-am zis mereu sa nu se urce in alte masini, dar nu m-a ascultat! Acum e bine. Ea s-a nascut chiar la ora la care a avut loc accidentul, sase dimineata… Pot sa spun ca s-a nascut a doua oara si ii multumesc lui Dumnezeu ca e in viata. A avut cateva vanatai, a condus singura pana la Pitesti. Acum e acasa, e bine”, ne-a declarat fostul ministru. Georgiana Gingaras si verisoara ei se aflau la mare si au intalnit pe plaja doi tineri cu care s-au dus ulterior in club. Spre dimineata, cei doi s-au oferit sa le duca la hotel. Fetele au acceptat, dar, la intrarea in Mamaia, masina, un Porsche condus de Adrian Brotac din Craiova, a intrat intr-un stalp. Soferul a murit pe loc, iar ceilalti trei tineri au ajuns la Spitalul Judetean Constanta cu rani usoare. In urma investigatiilor, s-a descoperit ca Brotac avea o alcoolemie de 1,30 la mie.