Fostul iubit al Luizei Melencu, Alex, a vorbit despre ultimele momente pe care le-a petrecut în compania fetei.
Alex a spus că, în ultima perioadă, cu puţin timp înainte să dispară, Luiza era sunată în timpul nopţii de o persoană cu număr ascuns.
„Eu nu am fost chemat de niciun organ al poliţiei să dau declaraţii. Nu este adevărat că am fost chemat la DIICOT. Nu mi s-a părut nimic ciudat. Doar că o suna un număr privat la 2-3 seara, o suna întruna. Eu nu am băgat de seamă, răspundeam, întrebam cine este şi nu vorbea nimeni. Seară de seară suna. Nu ştiu dacă are legătură cu disparţia ei, mă gândesc că poate totul a fost premeditat. Noi ne-am văzut ultima dată pe 12 martie, înainte să plec din ţară. Sâmbăta seara, la ora 09.00, am vorbit ultima dată, pe 13”, a spus Alex, fostul iubit al Luizei Melencu la Acces Direct.
Legiștii din cadrul INML fac noi expertize asupra oaselor găsite în saci, în liziera pădurii de lângă Caracal, unde anchetatorii au fost duși de Gheorghe Dincă, în timpul verificărilor în teren, când acesta a spus că acolo ar fi aruncat trupul Luizei Melencu.
Surse din anchetă au declarat, joi, pentru Mediafax, că se fac verificări speciale asupra oaselor care au fost găsite în saci, în liziera pădurii, lângă Caracal, unde anchetatorii au fost duși de Gheorghe Dincă.
Acesta le-a spus polițiștilor și procurorilor că în acel loc a aruncat trupul Luizei Melencu.
Până în prezent, INML nu a reușit identificarea profilului ADN din rămășițele găsite în liziera pădurii de lângă Caracal, astfel că nu există probe din care să reiasă ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu, dispărută de mai bine de cinci luni, după ce a fost luată la ocazie, din Caracal.
Despre ea, Gheorghe Dincă a spus că a procedat la fel ca și cu Alexandra Măceșanu, respectiv că a omorât-o, apoi a incendiat trupul.