Corina Chiriac travrsează o perioadă grea din viață. Karel Gott, bărbatul cu care artista s-a iubit mai mulţi ani, a decedat, după o cruntă luptă cu leucemia.Vestea tragică vine la doar trei luni după moartea lui Virgil Anastasiu, singurul bărbat cu care aceasta a fost căsătorită.
Karel Gott, celebrul cântăreţ ceh care s-a iubit cu Corina Chiriac în anii 80, a murit la vârsta de 80 de ani, după o luptă cu leucemia. Karel Gott s-a stins din viaţă marţi, 1 octombrie, conform presei internaţionale.
„Încă un artist a părăsit Scena Muzicală Internațională. Condoleanțe familiei și admiratorilor. Dumnezeu să-l ierte”, a scris Corina Chiriac pe Facebook.
Artista l-a cunoscut pe Karel la un festival de muzică din Cehoslovacia și nu a durat mult timp până cei doi au format un cuplu. Corina Chiriac a făcut mult timp naveta în Republica Cehoslovacia pentru a se întâlni cu iubitul ei. Cei doi au fost la un pas de a ajunge în fața altarului însă relația lor a luat brusc sfârșit. Unii au speculat că la originea rupturii s-ar fi aflat oficialii comuniști de la București.
„M-am îndrăgostit foarte târziu. Prima oară m-am îndrăgostit la 26 de ani. În seara aia mi-am dat seama, aveam nod în stomac, mă fâstâceam, eu care sunt vorbăreaţă. E tâmpită chestia asta, nu aş vrea să mi se mai întâmple. Să mă ierte spectatorii, devii tembel. Pot să dau în scris că nu-mi mai trebuie îndrăgosteală. Eu am acum alte preocupări. Într-o viaţă întreagă o singură dată mi s-a întâmplat”, a declarat Corina Chiriac într-un interviu pentru B1 Tv.
Artista a mai declarat că i-a refuzat pe cei care au cerut-o de soţie, pentru că marea ei dragoste a fost şi rămâne muzica. “Eu am ales cariera cu adevărat, asta mă împlineşte pe mine. Au fost băieţi, bărbaţi care m-au cerut de nevastă în studenţie, în liceu chiar şi le-am spus nu. Văzusem nişte situaţii dramatice. Mie cu siguranţă mi-a dat Dumnezeu o altă vocaţie”.