Fostul iubit al Andreei Mantea este de negasit
Fostul iubit al Andreei Mantea, Andrei Tardea, si tata sau, Paul Petre Tardea, se joaca de-a v-ati ascunselea cu cei peste o duzina de creditori care se afla pe urmele lor. Peste zece companii si persoane fizice au solicitat instantelor de judecata insolventa firmei Oxigen Company SRL, detinuta de Paul Petre Tardea si condusa de fiul sau Andrei, ori incearca la tribunal recuperarea datoriilor.
Printre creditori se afla o societate de leasing, postul public de televiziune, o agentie de turism, o firma de curierat rapid si o alta de organizat evenimente. In ultimele saptamani, insa, situatia s-a complicat dupa ce, un grup de persoane care sperau sa-si recupereze banii pe cale amiabila au sesizat ca familia Tardea este de negasit. „Parca i-a inghitit pamantul. Nu mai raspund la niciun numar de telefon si nu mai stiu de unde sa ii iau. Sunt de negasit, atat Tardea tatal, cel care a creat firma Oxigen Company SRL, cat si fiul sau Andrei, care este director si a participat la sarlataniile tatalui sau”, ne-a declarat o sursa care a dorit sa-si pastreze anonimatul.
Regizorul Petre Nastase are si el de recuperat de la firma Oxigen Company 89.000 de euro din contracte neachitate, dar si Aurelian Temisan, care i-a dat lui Tardea senior 65.000 de euro, bani imprumutati cu acte la notar. Nici ei nu au mai auzit nimic de cel care se pare ca i-a tras pe sfoara.
„Am cerut prin avocatul meu insolventa firmei lui Tardea. Am avut de-a face cu o familie de escroci ca in filme. Au inchis sediul firmei pe care il ocupau, si-au mutat locuinta intr-un loc pe care nu il cunoastem si bineinteles ca nu mai pot fi contactati”, spune Petre Nastase. Nici Alexandra Badescu, manechinul care i-a daruit un copil lui Andrei Tardea, nu are nicio noutate despre fostului ei sot. „Nu stiu si nici nu ma intereseaza. Nu am mai auzit de el in ultimul timp. Poate a fugit din tara, cine stie”, spune ironic modelul, care, in trecut, cand a vorbit despre duplicitatea lui Andrei Tardea nu a fost luata in serios.
VEZI AICI INTERVIUL CU CELE DOUA CASTIGATOARE