Sportivul alături de care Andreea Mantea a trăit o scurtă, dar intensă, poveste de dragoste, și-a schimbat total stilul de viață, dar mai ales cel alimentar, iar rezultatele sunt deja vizibile.
Cristian Mitrea, luptătorul cu care Andreea Mantea are un băiețel, a dat jos câteva kilograme bune. Zilele trecute, Mitrea a postat un mesaj prin care și-a informat prietenii virtuali că a slăbit într-un timp record.
”Da… și ce voiam să mai zic?! Am bifat 10 kg in minus în dimineața asta! Într-o lună neîncheiată. Happy inside/happy outside P.S. Am început pe 17 iunie”, a notat Mitrea.
Cu mai multă vreme în urmă, Andreea Mantea a povestit ce s-a întâmplat atunci când a aflat că este însărcinată.
”Am zâmbit undeva înlăuntrul meu, gândindu-mă că poate într-adevăr aş fi însărcinată, dar nu am vrut să mă gândesc prea mult. În momentul în care am ajuns la cosmeticiană, am simţit că durerea respectivă nu se mai duce aşa cum se ducea în mod normal, am simţit că se duce la el. Şi atunci am ştiut sigur că sunt însărcinată pentru că am simţit că este cineva acolo care e deranjat de durerea pe care eu o simt. Şi i-am zis fetei: „Gata, hai să nu mai continuăm!“ Am inventat nişte scuze. Nu aveam cum să-i zic: „Ştii, cred că eu sunt însărcinată, simt eu că-l deranjează şi aş vrea să ne oprim“. Am ieşit de acolo, ştiam că e o farmacie pe colţ, m-am dus repede, când am văzut câtă lume era am renunţat. Am sunat o prietenă să-mi ia un test de sarcină şi m-am dus la ea să-l fac. Nici măcar lui Cristi (n.r Cristi Mitrea, tatăl lui David) n-am vrut să-i zic până n-am fost sigură”, a povestit vedeta Kanal D în urmă cu ceva timp.