Fostul fotbalist portughez Eusebio a murit în această dimineaţă

De: Cancan
Publicat: 05/01/2014 | 10:53

Eusebio da Silva Ferreira, în vârstă de 71 de ani, a murit din cauza unui stop cardiorespirator la ora 04.30 GMT, a precizat clubul.

Considerat unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile, Eusebio, supranumit „Pantera Neagră”, s-a născut la 25 ianuarie 1942, în Mozambic. El a evoluat 15 ani la Benfica Lisabona, pentru care a marcat 638 de goluri în 614 meciuri.

A câştigat de 11 ori campionatul cu Benfica (1960-1961, 1962-1963, 1963-1964, 1964-1965, 1966-1967, 1967-1968, 1968-1969, 1970-1971, 1971-1972, 1972-1973 şi 1974-1975), de cinci ori Cupa Portugaliei (1961-1962, 1963-1964, 1968-1969, 1969-1970 şi 1971-1972) şi Cupa Campionilor Europeni (1961-1962).

G.C.