Banii castigati peste granita de fotbalistul timisorean au fost investiti cu cap in afaceri. Fara sa miste un deget, lui "Gurita" ii vin bani in cont din afaceri hoteliere, medicale si importuri de echipamente sportive.
Fostul international Cosmin Contra (36 de ani) are toate sansele sa devina in scurt timp unul dintre milionarii de top ai Romaniei. Dupa ce a jucat aproape 10 ani peste granita la formatii de renume, iar salariul lui anual a avut sapte cifre, timisoreanul retras din fotbal a decis sa-si canalizeze atentia catre afaceri profitabile. Grosul banilor a venit de la AC Milan, echipa la care a jucat timp de un an pentru un salariu de 2 milioane de euro, de la Atletico Madrid, unde timp de cinci ani a primit un milion de euro la fiecare 12 luni, si de la Poli Timisoara, unde a fost antrenor pentru 800.000 de euro. Cunoscut in randul fotbalistilor dupa porecla Gurita, Contra a decis sa investeasca primii bani in medicina. In 2006, a devenit coproprietar al unui cabinet de radioimagistica. El detine afacerea impreuna cu familia Barsasteanu, medici extrem de apreciati in orasul de pe Bega. Cifra de afaceri a firmei e de un milion de lei pe an. Pana in 2010, Contra nu a mai simtit nevoia sa investeasca in SRL-uri autohtone. Cel care i-a deschis apetitul pentru bani a fost deputatul Alin Popoviciu. Acesta i-a cedat fostului fotbalist o parte din unica firma de import si distributie in Romania a unei marci de echipamente sportive de renume international, iar afacerile aduc un profit de 500.000 de euro anual. A facut pensiune din vila parintilor Din banii castigati din sport, Cosmin Contra a ridicat la marginea Timisoarei, intr-un cartier de lux, chiar langa casa lui Cristi Chivu, doua vile duplex. Una era destinata lui, iar cealalta parintilor sai. Cum in 2008 i-a murit tatal, casa a ramas pe jumatate locuita. La inceputul anului acesta, „Gurita” a transformat vila in pensiune, investind inca 150.000 de euro, conform declaratiei depuse la Finante. „Pe acest teren e casa batraneasca. Aici mi-am trait jumatate din viata. Am vrut sa fie un loc in care sa te simti ca acasa, ca in paradis. Nu sunt ahtiat dupa bani, dar imi place calitatea si lucrul bine facut”, spune Cosmin Contra. Chiar daca nu apare ca angajat al pensiunii de cinci stele, el isi petrece mai bine de jumatate din fiecare zi la pensiune. „Ma simt bine aici. Imi place ce am facut. Sunt sigur ca si clientii vor aprecia investitia”, mai spune Contra.