Fostul cumnat al criminalului din Rosenheim face dezvaluiri socante: „A vrut sa-si omoare si prima nevasta!”
Familia Lacramioarei nu isi revine din soc. O jale fara margini domnea ieri in curtea de pe strada Magurei din Cisnadie. Crucile si gropile celor doi erau pregatite si zeci de coroane impodobeau trist gardul. Lacramioara era o fata plina de viata, care plecase in Germania in urma cu cinci ani, pentru a-si face o viata mai buna pentru ea si cei doi copii – Andra si Daniel. S-a casatorit cu Franz Muller, un sas plecat din Romania, si a mai nascut acum trei ani, la Rosenheim, un copil, pe nume Markus. Casatoria cu Franz Muller nu a mai mers si, acum doi ani, au divortat. La sfarsitul lunii august, intr-o criza de gelozie, Franz Muller a ucis-o pe Lacramioara si l-a spanzurat pe Markus, apoi a disparut. Politistii nemti si romani il cauta peste tot si au pus chiar un pret de 5.000 de euro pentru orice informatie relevanta despre el. De altfel, oamenii legii din Romania au mai avut de-a face cu temutul Muller. Si-a batut si prima sotie, pe Claudia Muller, o fata originara tot din Cisnadie. „A vrut sa-si omoare si prima nevasta. A facut chiar cinci ani de inchisoare, dupa ce a lovit-o cu o sticla de whisky in cap, de mai multe ori, pana a lasat-o lata”, a declarat unul dintre cumnatii Lacramioarei, Marius. Claudia se afla si ea in Germania, unde si-a refacut viata. Se teme acum pentru ea si cele doua fiice ale sale, motiv pentru care agenti sub acoperire le pazesc zi si noapte, pana ce fostul sot va prins. Franz Muller a fost dat in urmarire generala in toata Europa si este cautat acum in special in Austria si Romania. Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca el sa apara in Alba, judetul sau de origine. Suspectul are 48 de ani si aproximativ 1,70 metri inaltime. Politistii avertizeaza ca este extrem de violent si, probabil, inarmat.