Fostul coleg al Deliei din trupa „N&D” arată senzaţional după ce a slăbit peste 20 de kilograme! Nick: „Ajunsesem să nu mai pot să mă aplec să mă leg la bocanci”
Prezent la „Vorbeşte Lumea”, Nick, fost membru la „N&D”, a glumit şi a spus că a slăbit din dragoste. Devenind serios, el a recunoscut că nu i-a fost uşor să îşi schimbe radical viaţa, dar că a reuşit şi e tare mândru de felul în care arată în prezent.
„Am slăbit peste 20 de kilograme. Din dragoste! Am vrut să îmi schimb modul de viaţă, mâncam total aiurea, şaorma, eram total neorganizat. Ajunsesem să nu mai pot să mă aplec să mă leg la bocanci. Am început să mănânc puţin mai calculat, am înjumătăţit mâncarea, am ţinut şi o cură de slăbire 6 luni. Apoi am început să mă mişc puţin. De atunci nu mai ţin dietă, dar am eliminat pâinea”, a mărturisit Nick de la N&D în cadrul emisiunii „Vorbeşte Lumea”.
În cadrul interviului, rapper-ul a dezvăluit că fiica lui a devenit vloggeriţă şi că o ajută să îşi facă filmuleţele.
„Avem şi lumini. Eu mă fac şi cameraman, am şi vedetă, ce-mi mai trebuie? M-apuc de musically”, a mai spus Nick de la „N&D”.
Nick şi Delia au format în anii 2000, trupa „N&D”. La acea vreme, cei doi erau în topurile muzicale. Printre melodiile cu care au făcut senzaţie se numără „Vino la mine” , „Nu pot să uit”, „Nu e vina mea”, „Vreau să plâng”, „Nu vreau sa te pierd” , „Când vine noaptea”. După destramarea formaţiei, rapper-ul Nick a început cariera solo.