Fostul căpitan al lui Dinamo dezvăluie ce cadouri le cumpără apropiaților săi! Giani Kiriță: ”De Crăciun nu devalizez portofelul! Sunt adeptul…”

Publicat: 24/12/2021 | 16:05

Fostul căpitan al lui Dinamo a fost prins de spiritul sărbătorilor. Durul Giani Kiriță pare să fie cu totul alt om în „luna cadourilor”. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, mărturisirile emoționante ale unuia dintre cei mai adevărați “câini” din Ștefan cel Mare. 

În luna decembrie, cam toată lumea este cuprinsă de spiritul sărbătorilor de iarnă. Nici durul Giani Kiriță, fostul căpitan al “câinilor roșii”, nu face excepție. Fostul fundaș de fier al lui Dinamo pare să fie năpădit de febra Crăciunului. Giani Kiriță și-a deschis sufletul și ne-a povestit, în exclusivitate, cum va petrece Sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului.

“Ca în fiecare an, eu petrec Crăciunul în familie. Porcul a fost tăiat, iar mama, care e cea mai bună gospodină, s-a ocupat de toate preparatele. O să merg la ea, acolo o să petrecem Crăciunul. Băiatul o să doarmă la mama. Așa fac mereu. Cred că toată lumea petrece Craciunul în familie. Mai puțin nepoții nu o să vină, tineretul petrece cu prietenii”, ne-a mărturisit dinamovistul.

Giani Kiriță: „Dragostea nu se exprimă prin cadouri scumpe” / sursă foto: instagram.com

“Dragostea nu se exprimă prin cadouri!”

Când vine vorba de cadourile de Crăciun, Giani Kiriță pare să fie persoana care preferă darurile simbolice și cât mai simple. Musculosul dezvăluie cum procedează atunci când vine vorba de cumpărat lucruri pentru cei dragi:

“Am cumpărat cadouri pentru toată lumea. Le-am și dat, pentru că eu nu am răbdare. Le cumpăr și le ofer imediat, nu îmi place să aștept. Sunt adeptul cadourilor simple, simbolice. În general, sunt de părere că dragostea nu se exprimă prin cadouri scumpe. Așa că, de Crăciun, nu am cum să «devalizez» portofelul”, a dezvăluit Giani.

Giani Kiriță nu a vorbit timp de un an cu fiica lui, Roxana

Puțini știu că fostul fotbalist al ”câinilor” nu a vorbit, timp de aproximativ un an, cu fiica lui, Roxana. De la ce a pornit disputa care i-a despărțit pe cei doi atâta vreme? Giani a vrut ca fiica lui să meargă la facultate, imediat după terminarea liceului, doar că Roxana avea cu totul alte planuri! Și nu a vrut să renunțe la ele în ruptul capului.

Astfel, ea a plecat din țară și a rupt orice legătură cu tatăl ei. Timp de un an nu și-au vorbit, dar totul este trecut, acum. S-au împăcat și au o frumoasă relație tată-fiică:

“Chiar n-am vorbit cu ea un an de zile, e Berbec, la fel ca mine. Mi-a spus că nu vrea să facă facultatea, că vrea să facă școala de make-up. Nu m-a ascultat, a plecat în Anglia cu iubitul ei, acolo unde n-a mai dovedit nimic”, avea să dezvăluie Giani Kiriță la emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV, în urmă cu ceva timp.

Giani Kiriță, alături de fiica sa, Roxana

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.