Fostul antrenor al ”naționalei” & soția, datorii de 6.000 € la întreținere! Instanța i-a obligat să…

De: I.D.
Publicat: 09/07/2019 | 22:42

Victor Pițurcă și soția lui au intrat în colimatorul Asociației de Proprietari a blocului în care locuiesc. La mijloc este vorba de aproximativ 6.000 de euro, sumă care s-a strâns, lună de lună, pentru că soții Pițurcă au ”uitat” să plătească întreținerea. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, a aflat că s-a ajuns la judecată, iar instanța a dat câștig de cauză Asociației. Avem detalii pe care vi le prezentăm în exclusivitate.

Pentru Victor Pițurcă nu e o sumă: 28.529,08 lei! Dar, pentru acești bani, fostul selecționer și soția lui, Maria, au fost acționați în judecată. Este vorba de neplata întreținerii pentru o perioadă destul de lungă. Asociația de Proprietari s-a adresat instanței, pentru ca ”Piți” să-și onoreze datoriile la apartamentul pe care cei doi îl au pe Strada Popa Savu. (CITEȘTE ȘI: VICA BLOCHINA A RUPT TĂCEREA. CE SPUNE DESPRE VICTOR PIŢURCĂ ŞI CUM L-A CUNOSCUT PE FOSTUL SELECŢIONER)

Magistrații le-au dat lui Victor Pițurcă și soției lui un termen de 20 de zile, de la comunicarea ordonanței, pentru a efectua plata. De asemenea, fostul selecționer mai este obligat să plătească și cheltuielile de judecată, către creditoare, în valoare de 1.500 de lei.

Victor Pițurcă a fost dat în judecată de Asociația de Proprietari

Ce a hotărât instanța: ”Admite cererea de emitere a unei ordonanţe de plată. Ordonă debitorilor să plătească creditoarei suma de 28.529,08 lei reprezentând contravaloare întreţinere aferentă apartamentului xxx din Str. Popa Savu (…), Sector 1 pentru perioada februarie 2018 – septembrie 2018. Penalităţi de întârziere aferente lunilor iulie, august şi septembrie 2018, fondul de rulment aferent lunii martie 2018 şi fond de reparaţii pentru perioada martie 2018 – septembrie 2018.

Stabileşte un termen de plată de 20 de zile de la data comunicării ordonanţei. Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocaţial. Executorie. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Sectorului 1 București. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 04.07.2019.” (NU RATA: E SCANDAL ÎNTRE FOSTUL ANTRENOR AL ”NAȚIONALEI” & ASOCIAȚIA DE LOCATARI! AU AJUNS LA PROCES PENTRU…)

Vica a ținut-o din proces în proces

Vica Blochina, fosta iubită a lui Victor Pițurcă și care are un copil cu el, a trecut și ea prin mari probleme cu Asociația de Proprietari. Și tot din cauza datoriilor la întreținere. Datorii foarte mari, iar diferendul, trecut și el prin instanță, s-a lungit ani buni. În anul 2015, Vica a fost somată să plătească nu mai puțin de 25.000 de lei, datorii la întreținere vechi de cinci ani. Asociația a cerut executarea silită a fostei iubite a lui Victor Pițurcă, fiind vorba de apartamentul de 350.000 de euro în care vedeta locuiește. Iar instanța a dat decizie împotriva Vicăi. (CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ FIUL VICĂI BLOCHINA ŞI AL LUI VICTOR PIŢURCĂ! EDAN SEAMĂNĂ IZBITOR CU FOSTUL SELECŢIONER)

Vica Blochina a avut și ea probleme cu Asociația de Proprietari, pentru neplata întreținerii

Până la urmă, a căzut la pace cu vecinii ei, a plătit și totul s-a șters. Dar lituanianca avea să ajungă din nou în fața instanței, patru ani mai târziu, cu aceleași probleme. Ea fost obligată de magistrați să-și achite restanțele, în valoare de 1.700 de lei. Vedeta nu trecuse pe la ghișeul asociației de cinci luni.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)