Răzvan Danciu, fostul concurent Survivor România 2023, a devenit viral pe TikTok, după ce a mers la bancă și a încercat să facă un împrumut atipic. Tânărul și-a încercat norocul, însă în loc să obțină un împrumut a reușit să le uimească pe funcționarele de la bancă. Care a fost cerința bizară a lui Răzvan Danciu și de ce nu a reușit să obțină împrumutul dorit?
În anul 2023, Răzvan Danciu ieșea din zona lui de confort și își făcea curaj pentru a pleca în Dominicană și a participa la cel mai dur concurs de supraviețuire. Acesta a făcut parte din echipa Războinicilor, însă deși și-a dorit să ajungă în finala emisiunii a fost eliminat destul de repede. După ce s-a întors în România, tânărul și-a reluat activitatea din mediul online, iar acum face deliciul internauților cu farsele pe care le orchestrează. Cea mai recentă a avut loc într-o bancă din Capitală, iar deznodământul a fost hilar.
Așa cum spuneam, după ce s-a întors de la Survivor România, Răzvan Danciu și-a intensificat activitatea din mediul online. Aceste este cât se poate de activ pe TikTok, acolo unde postează farsele pe care le face. Ei bine, recent, tânărul a vrut să le joace o glumă funcționarelor de la bancă, așa că s-a prezentat în fața lor și a cerut un împrumut. Ce a urmat i-a amuzat copios pe internauți.
Mai exact, Răzvan Danciu a pășit încrezător în instituția bancară și a spus că are nevoie de un împrumut. Crezând că au parte de o discuție cu un client real, funcționarele de la bancă s-au grăbit să îl ajute, însă au rămas fără cuvinte atunci când au auzit cerințele fostului concurent Survivor România. Concret, tânărul le-a explicat că are datorii mari și că ar avea nevoie de un împrumut de 50 de lei pentru a scăpa de probleme.
Când au auzit asta funcționarele de la bancă s-au blocat și nu au știu cum să reacționeze. Acestea au explicat că nu îl pot ajuta, iar mâhnit nevoie mare Răzvan a ieșit din bancă. Atunci când au văzut ce a putut să facă fotul concurent Survivor, internauții s-au amuzat copios, iar clip-ul cu pricina a ajuns viral.
„Răzvan: Bună ziua! Pentru împrumuturi bancare?
Funcționară: Da, imediat. Pentru tine?
Răzvan: Da, pentru mine.
Funcționară: Ai un an de zile la ultimul loc de muncă?
Răzvan: Da, cred.
Funcționară: Dacă nu ai minim un an vechime….
Răzvan: A dar nu am nevoie de sumă mare.
Funcționară: Nu contează suma.
Răzvan: 50 de lei.
Funcționară: Ce? 50 de lei?
Răzvan: Da, da, că am datorii. Sunt plin de datorii vă zic sincer. Am nevoie de un împrumut de 50 de lei. Aici mi s-a zis că este o bancă. Eu la mine la țară, de unde vin, mi s-a zis că la București 50 de lei se poate.
Funcționară: Suma minimă este de 10.000 de lei.
Răzvan: 10.000 de lei, păi sunt nebun. Uite vă arăt și buletinul să vedeți că sunt om serios. M-am îmbrăcat și la cămașă să vă arăt că sunt serios, că nu sunt golan.
Funcționară: Dar nu se poate.
Răzvan: Eu acum de unde să mai cer? Dacă merg la altă bancă oare? Nu mai înțeleg”, a fost dialogul hilar al celor doi.