Fosta soţie a lui Florin Piersic Junior pare să traverseze o perioadă mai dificilă a vieţii sale, asta deoarece va fi operată, după ce medicii au descoperit că suferă de o malformaţie a corzilor vocale.
Dorina Chiriac a fost cea care a anunţat prin intermediul contului ei de Facebook că va merge în Luxemburg acolo unde se va opera. Asta după ce medicii au descoperit că actriţa are un chist la nivelul corziilor vocale. Totuşi, respectiva operaţie e cât se poate de riscantă.
„Ei, şi-aşa, cer scuze publicului pe această singură cale accesibilă mie pentru absenţa mea de la spectacolele anunţate pentru lunile mai, iunie, iulie până la sfârşitul stagiunii, reprezentaţii teatrale şi concerte la care s-au vândut deja biletele. Concertele cu Ada Milea vor avea loc în Bucureşti, Bacău, Constanţa, Cluj şi în celelalte locaţii în zilele anunţate, fără a mă avea în scenă. Sincer, nu pierdeţi, căci vă veţi bucura de Ada, dar şi de Radu Bînzaru fără bruiaj gâjâit din parte-mi.
Vocea m-a anunţat că-mi pleacă. M-a anunţat oficial, cu martori. Ameninţă să îmi ia şi urechea, că mi s-a instalat o afonie. Curând voi avea parte de o intervenţie chirurgicală asupra unui chist pe corzile vocale la o clinică din Luxemburg (sună mai cumva dacă zic asta, na) ok. Este o intervenţie cu risc pentru cineva care are vocea drept instrument esenţial în meserie.
Curând intru în pauză vocală totală (cunosc prieteni care-ar da petrecere în Piaţa Universităţii că tac io), cer scuze încă o dată pentru încurcătură tuturor, încerc să tac zen după operaţie că cică e periculos de nu, şi-n toamnă, după ce-o să mă aud eu pentru prima oară, decid dacă să mă fac cântăreaţă sau să m-apuc de scris. Văd eu“, a scris Dorina Chiriac pe reţeaua socială.