Fosta „Primă Doamnă de Rahova&Ferentari” a ieșit la shopping cu Maybach-ul de 180.000 de euro
Fosta „Primă Doamnă de Rahova&Ferentari” continuă seria aparițiilor fabuloase. Dacă în urmă cu două săptămâni „vâna” delicatese, acum a ieșit la shopping de calitate la bordul unui Maybach de 180.000 de euro. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile.
În ciuda problemelor cu care s-ar confrunta, consoarta ex-primarului de la Sectorul 5 nu se dezice de aparițiile spectaculoase la magazinele de lux din București. În urmă cu două săptămâni, a ieșit la ”vânătoare” de delicatese, iar acum a ”recidivat”.
Zilele trecute, CANCAN.RO a întâlnit-o pe Oana Mizil la un magazin de haine din zona Dorobanți. Pentru că ”obrazul subțire cu cheltuială se ține”, soția lui Marian Vanghelie și-a făcut apariția ca o adevărată divă, la bordul unei limuzine cu șofer – un Maybach de 180.000 de euro.
Fosta „Primă Doamnă de Rahova&Ferentari” a zăbovit ceva timp în magazinul cu pricina. Cu toate acestea, atunci când a revenit, în mare grabă, la bolidul de lux, Oana Mizil, care era echipată corespunzător, de pandemie, nu avea nicio pungă cu cumpărături.
Pesemne că atenția soției ex-primarului de la Sectorul 5 nu a fost captată de niciun articol vestimentar. Imediat ce s-a instalat confortabil pe bancheta din spate a Maybach-ului a cerut șoferului să demareze spre o nouă destinație. (CITEȘTE ȘI: ”CLANUL” VANGHELIE A AJUNS LA SPITAL)
Delicatese de top pentru familia Vanghelie
În urmă cu câteva săptămâni, Oana Mizil și mama ei au descins la unul dintre cele mai renumite boutique-uri de gastronomie din București, „Comtesse du Barry”. Din câte se pare, Oana Mizil nu își face cumpărăturile chiar din orice magazin. În locația cu pricina se găsesc cele mai de lux delicatese, de la foie gras de rață cu trufe negre – 574 lei / 200 gr, până la vin de cea mai bună calitate. O sticlă de top adusă din Franța costă mai bine de 20.000 de lei.
DNA a descins acasă la Marian Vanghelie
În urmă cu aproximativ două săptămâni, procurorii DNA au făcut mai multe percheziții acasă la Marian Vanghelie și la Primăria Sectorului 5 într-un dosar legat de achiziția de tablete pentru elevi.
„Da, au venit la mine acasă de dimineață, mi-au speriat puțin fetița, dar asta este. Oricum, au fost mai civilizați decât data trecută, când au intrat peste mine. Nu știu exact ce caută procurorii, este un dosar in rem, am înțeles că este un dosar în care sunt vizate mai multe persoane.
Este un dosar în care se cercetează un abuz în funcție și trafic de influență, dar nu știu dacă este vorba de mine. Au ridicat mai multe acte vechi (…) M-au întrebat dacă am droguri în casă și valută. Mie nu îmi este frică decât de Dumnezeu, doar mă știți”, a declarat Marian Vanghelie pentru GÂNDUL.RO.
Marian Vanghelie și Oana Mizil, împreună din 2012
Oana Mizil şi Marian Vanghelie au anunţat că sunt împreună la începutul anului 2012. Colegi de partid, fiecare mai fusese căsătorit o dată până să decidă să îşi refacă viaţa. În 2015, la vârsta de 40 de ani, Oana Mizil a dat naştere unei fetiţe, Maria. Marian Vanghelie devenea, astfel, tată pentru a doua oară, el mai având un băiat, Alexandru, din căsnicia anterioară, pe care fostul primar al Sectorului 5 a avut-o cu Charlotte.
În urmă cu ceva timp, Oana Mizil a dezvăluit cât de mult a luptat pentru a deveni mamă. “Am avut-o pe Maria prin foarte multă rugă. Am avut un acatist, de la un preot, un acatist foarte greu: cam cinci ore pe zi de rugăciune, în genunchi, 40 de zile fără întrerupere. În septembrie am făcut acatistul, în decembrie am rămas gravidă, după 14 ani de încercări, opt fertilizări in vitro, sarcini pierdute. Cu Maria nu am avut nimic, am făcut şi sport fără probleme“, declara, la momentul respectiv, partenera lui Marian Vanghelie.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.