Fotografiile sunt de senzație, e drept! Ioana Filimon, fosta Miss România 2016, arată trăsnet îmbrăcată în uniforma de polițist! Farmecul său, la care se adaugă haina statului, nu poate decât să atragă nenumăratele aprecieri ale fanilor ei. Și are mulți. Doar că Ioana ori n-a știut, ori a uitat, dar ceea ce a făcut este o încălcare a legii. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
(CITEȘTE ȘI: EX-IUBITUL MILIONAR AL SEXOASELOR DE LA ”FERMĂ” TUNĂ ȘI FULGERĂ, DUPĂ CE IOANA FILIMON ȘI-A RUPT MÂNA)
Ioana Filimon, nimeni alta decât Miss România 2016, și-a încântat fanii de curând, atunci când a aruncat pe Instagram două fotografii demne de remarcat. Tânăra sexy pozează în uniforma Poliției de Frontieră. O face frumos, elegant, cu rafinament. Dar a intrat, astfel, probabil fără să-și dea seama, sub incidenta legii.
Ce scrie în Codul Penal? ”Purtarea, fără drept, de decorații, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent se săvârșește în timp de război, pedeapsa cu închisorea este de la 1 la 5 ani”, se precizează în articolul 241 al Codului Penal.
Ioana Filimon, deținătoare a titlului Miss România 2016, devenise o ”piesă” grea în echipa formată pentru reality-show-ul Survivor de la Kanal D. Dar frumoasa de la ”Fermă” s-a retras, din cauza unor probleme medicale. „Îmi doresc să-mi demonstrez că sunt o supraviețuitoare și că mă pot descurca în orice situație. Atuurile mele sunt rezistența fizică și psihică, în orice condiții, mai ales că am mai fost pusă în situații destul de dificile și am făcut față cu brio. Îmi este teamă doar de «monștrii» care ies din mine când nu am ciocolată”, declara Ioana Filimon.
(NU RATA: CU CE O ARE LA MÂNĂ FOSTUL IUBIT TURC PE IOANA FILIMON? ÎNCEP AMENINȚĂRILE)
Câteva zile mai târziu, i-a anunțat pe șefii postului de televiziune unde va rula emisiunea Survivor că nu se mai pot baza pe ea. Astfel, sexoasa Ioana le-a dat lovitura! Ea, o fostă Miss România, care a mai făcut furori într-un reality-show, doar că la o altă televiziune, ar fi adus, cu siguranță, un rating mare. Ioana ar fi avut un motiv personal pentru care nu a mai vrut să apară pe sticlă, alături de ceilalți concurenți, atent selectați.
Nu a vrut să-l divulge, dar ar fi găsit altul, motivele medicale. O mână ruptă chiar înainte de Crăciun. De altfel, pentru a fi convingătoare, Ioana a și postat brațul în aparatul ghipsat pe Instagramul ei. „Este adevărat că m-am retras de la Survivor, din cauza problemelor medicale. Din păcate, pentru moment trebuie să mă recuperez timp de trei săptămâni şi am ales să fac acest lucru, departe de Bucureşti. Sănătatea mea e pe primul loc!”, a spus Ioana.
Securea războiului dintre milionarul turc și Ioana Filimon nu a fost îngropată, dar șatena își continuă viața. Ioana Filimon iubește din nou însă nu a vrut să dea prea multe detalii despre bărbatul din viața ei. ”Sunt cu cineva, nu vreau să dau prea multe detalii pentru că deja au fost prea multe speculaţii pe partea aceasta. Important este să fiu eu bine. Sunt fericită şi mai slabă”, a spus Ioana Filimon.
Fosta concurentă de la “Ferma” și-a început povestea de dragoste cu turcul bogătaș după ce Otilia Bilionera i-ar fi povestit la o emisiune TV despre el, spun unele zvonuri. La scurt timp de la acel moment, Ioana Filimon şi cel care era cunoscut lumii ca fiind iubitul Otiliei Bilionera și-au asumat relația și se afișau împreună la diferite evenimente.
S-a spus că Ioana ar fi fost sechestrată de iubitul ei, iar de când s-a întors în România a izbucnit un scandal de zile mari între ea și turc. Cengiz Şıklaroğlu a mers la poliție pentru a depune o plângere împotriva fostei sale iubite. Turcul susținea că, în perioada în care aveau o relație, el i-ar fi dăruit Ioanei Filimon un inel extrem de scump, dar şi mai multe sume de bani, pe care nu i le-ar fi restituit.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)