Mega petrecere a dat Olga Barcari, fosta iubită a lui Cătălin Bordea, cu ocazia zilei de naștere. Sexoasa hair-stilistă a împlinit 37 de ani și a vrut, musai, să facă spectacol, alături de prietenii ei. Așa că a comandat chef în două locații, prima stație fiind restaurantul, unde a dat o masă pe cinste. După care…cu toții în club! Invitată surpriză? Bianca Drăgușanu! Fără Gabi Bădălău, că iubitul devenit fost avea alte treburi…Cu antrenoarea de fitness (Aici e o altă poveste de neratat). CANCAN.RO a fost la fața locului și vă prezintă imagini în exclusivitate, din Tuya și Kong, unde petrecăreții au făcut-o lată!
Olga Barcari și Cătălin Bordea au ”funcționat” vreme de câteva luni. Au format un cuplu care a fugit de ochii lumii, relație cât se poate de discretă, niciunul dintre ei nu și-a asumat, ba au negat, complimentându-se, însă, din toate pozițiile. De curând, cei doi chiar sunt doar prieteni, pentru că bărbatul părăsit de Livia nu este încă pregătit să înceapă cu adevărat o relație. Și s-a dus! Olga nu s-a zdruncinat, că viața ei era frumoasă și fără Bordea!
Iar sâmbătă a avut motiv de maximă distracție: a fost ziua ei și a cinstit așa cum se cuvine. Și-a invitat apropiații, iar printre ei…Bianca Drăgușanu! Diva a ieșit la interval fără Gabi Bădălău, dar nu a simțit lipsa lui, de altfel, se poate vedea lipede pe imaginile pe care CANCAN.RO vi le oferă.
În Tuya, fetele au deschis party-ul cu câteva pahare de vermut Martini Fiero, ridicate pentru sărbătorită, și i-au transmis cele mai bune gânduri din lume. Apoi, s-au așezat la masă, au ”ciugulit” din preparatele fine și au gustat, ulterior, și din vinurile alese. Și muuuultă vorbărie, râsete, tot tacâmul cuvenit unui astfel de eveniment. Preț de două ore jumătate s-au distrat ele acolo, timp în care Olga a suflat în lumânările tortului și și-a pus, probabil, o mare dorință.
Petrecerea era departe de a se fi încheiat! Fetele și-au luat tălpășița și au ajuns în club. La Kong. Iar acolo să vezi distracție. Bianca a uitat de Bădălău, de ruptura de iubit, cea mai lungă dintre toate, a luat ringul ”în brațe” și și-a etalat talentul. Olga Barcari nu s-a lăsat mai prejos. La fel și celelalte fete cochete!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.